Asociaţia pentru Certificare Forestieră se disociază de Schweighofer

Share:

Asociaţia pentru Certificare Forestieră (The Forest Stewardship Council, FSC) a decis să revoce statutul de probaţiune al grupului austriac Schweighofer şi să se dezasocieze de companie, a anunţat organizaţia într-un comunicat publicat pe site, precizând că va începe demersurile pentru „o prezenţă permanentă în România”.

Reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer anunţă că vor dezvolta un plan de reasociere la Asociaţia pentru Certificare Forestieră (The Forest Stewardship Council, FSC), după ce grupul a fost dezasociat în urma informaţiilor privind o posibilă încălcare a standardelor de măsurare a lemnului, spunând că acuzaţiile sunt ”surprinzătoare”.

”Grupul Schweighofer primeşte decizia FSC de a se dezasocia de grup ca un prilej de a intensifica şi mai mult eforturile sale de a implementa şi optimiza sistemele de control pentru a asigura un lanţ de aprovizionare sustenabil în România”, se arată într-un comunicat transmis vineri de către reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.

Potrivit sursei citate, la jumătatea lunii ianuarie, compania a prezentat un set de măsuri complete care vor ”stabili o nouă arhitectură a siguranţei” şi care ”depăşeşte toate cerinţele legale”, grupul urmând să investească aproximativ 1 milion de euro în noul său sistem de control, în cursul anului 2017.

”Compania este hotărâtă să facă tot ce îi stă în putere să convingă FSC şi ceilalţi factori interesaţi, de eficienţa acestui nou sistem. Holzindustrie Schweighofer îşi propune să dezvolte împreună cu FSC un plan de reasociere cât de curând posibil”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii companiei spun că FSC a aprobat planul de acţiuni al Holzindustrie Schweighofer care a fost implementat în ultimele trei luni şi ”admite că este un punct de plecare bun pentru a continua dialogul şi pentru a dezvolta un plan de reasociere”.

”FSC a luat decizia pe baza informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale standardelor de măsurare a lemnului care i-au fost aduse în atenţie în timpul perioadei de probaţiune. Consiliul Director al FSC a explicat că noile investigaţii nu au fost compatibile cu statutul de probaţiune şi acest lucru a condus la dezasociere”, spun oficialii grupului.

Aceştia arată că, având în vedere că Holzindustrie Schweighofer şi-a calibrat echipamentul de măsurat şi are şi un sistem de conformitate ”care respectă foarte strict cadrul legal”, acuzaţiile care îi sunt aduse sunt ”surprinzătoare”.

Cu toate acestea, reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer garantează ”colaborarea totală” cu FSC în investigaţii, spunând că vor face toate eforturile pentru a convinge ”de eficienţa măsurilor şi de angajamentul său cu privire la practicile de afaceri sustenabile”.

”Ne păstrăm pe deplin angajamentul asumat în lupta împotriva tăierilor ilegale în România, chiar dacă noi nu executăm operaţiuni de exploatare forestieră. Vom continua cu toată puterea în direcţia transparenţei, a dialogului cu organizaţiile de mediu şi vom implementa planul nostru pentru o industrie forestieră sustenabilă în România”, spune Frank Aigner, director general al Grupului Schweighofer.

Compania anunţă că va dezvolta un plan de reasociere şi va continua să urmeze standardele stricte impuse de FSC, chiar dacă grupul este dezasociat.

”Dezasocierea FSC de noi este o bază bună pentru a ne pregăti cu calm de un nou început cu FSC. (…) Din 2012, am sprijinit certificarea FSC a furnizorilor noştri cu aproximativ 1 milion de euro. Vom continua cu siguranţă acest angajament”, mai spune Aigner.

„Decizia a fost luată de Consiliul Internaţional de Administraţie al FSC, după ce acesta a primit informaţii suplimentare privind o posibilă încălcare a standardelor de măsurare a lemnului, ce vor necesita o anchetă suplimentară a Politicii de Asociere, pentru a stabili amploarea şi impactul”, explică FSC în comunicat, potrivit News.ro.

Asociaţia consideră că iniţierea unei anchete suplimentare nu este compatibilă cu menţinerea statului de probaţiune pentru companie, se explică în comunicat.

Consiliul a precizat că, dacă acuzaţiile se confirmă, există pericolul ca produse care nu respectă standardele şi politicile FSC să fie comercializare prin lanţuri de aprovizionare, în urma unui statut de probaţiune prelungit – o situaţie considerată inacceptabilă pentru organizaţie.

Grupul Schweighofer a informat FSC că acceptă decizia şi va renunţa imediat la certificările obţinute.

FSC a dat asigurări că recunoaşte eforturile lui Schweighofer din ultimele trei luni de a dezvolta un plan preliminar de acţiune corectivă şi încurajează compania să folosească această activitatea pentru a continua discuţiile şi a dezvolta o foaie de drum prin care să pună capăt dezasocierii.

În funcţie de rezultate, Consiliul de Administraţie ar putea lua în calcul o abordare treptată de reasociere pentru centrele grupului din afara României.

“FSC va începe să construiască o prezenţă permanentă în România, pentru a se implica eficient cu membrii săi şi părţile implicate, pentru a asigura mecanismele potrivite, pentru stabilirea unui forum dedicat de soluţii, pentru a identifica soluţii pe termen lung la provocările privind administrarea responsabilă a pădurilor în ţară. În acest sens, se va implica într-un dialog constructiv cu grupul Schweighofer cu toate părţile implicate din ţară”, a declarat directorul general al FSC, Kim Carstensen.

La sfârşitul anului trecut , retailerul de bricolaj Hornbach anunţa că din luna ianuarie 2017 va renunţa la contractul cu firma austriacă Holzindustrie Schweighofer în ceea ce priveşte comercializarea lemnului de construcţii şi a celui rindeluit, deoarece compania vrea ca furnizorii săi “să respecte principiile silviculturii responsabile”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.