Mircea Băsescu ar putea fi eliberat condiționat

Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare, poate fi liberat condiţionat, a hotărât, în această săptămână, Judecătoria Medgidia, dar decizia instanţei nu este definitivă şi a fost atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanţa.

Mircea Băsescu a depus cererea de eliberare condiţionată la Judecătoria Medgidia pe data de 9 februarie, iar instanţa a decis ca termenul de judecată să fie pe data de 2 martie. Băsescu a cerut o preschimbare a termenului de judecată, care i-a fost admisă, astfel că dosarul s-a judecat pe 16 februarie.

Joi, instanţa a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Astfel, Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, a decis Judecătoria Medgidia.

Hotărârea nu este însă definitivă şi a fost atacată de către procurorii DNA la Tribunalul Constanţa. Instanţa urmează să stabilească un termen de judecare a contestaţiei, transmite News.ro.

Judecătoria Medgidia hotărâse şi pe data de 6 octombrie că Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat, decizia fiind atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanţa. Această instanţă a admis contestaţia, iar Mircea Băsescu a rămas în continuare încarcerar la Penitenciarul Poarta Albă. Tot atunci, Tribunalul a mai decis că Băsescu mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată după data de 1 februarie 2017.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.