Număr record de imigranți, expulzați din Germania în 2017
Germania a expulzat anul trecut un număr record de 80.000 de imigrați cărora li s-a respins cererea de azil, iar acest număr va fi și mai mare în 2017, a declarat un oficial de top, în contextul în care cancelarul Angela Merkel încearcă să recâștige votanții conservatori până la alegerile legislative din septembrie, potrivit Reuters.
Peter Altmaier, șeful de cabinet al lui Merkel, a declarat pentru ediția de duminică a cotidianului Bild că aproape jumătate dintre cele 700.000 de solicitări de azil înaintate în 2016 au fost respinse, un indiciu că în acest an se va ajunge la un nou record de expulzări.
Pentru a-i împăca pe conservatorii deranjați de decizia lui Merkel din 2015 de a deschide granițele Germaniei pentru refugiați, liderii partidului creștin-democrat (CDU) au făcut eforturi să obțină expulzarea mai multor imigranți ale căror aplicații au fost respinse sau străini care au comis infracțiuni.
Altmaier a spus că este important ca aceste persoane să fie trimise cât mai repede înapoi în țările lor pentru a menține un nivel ridicat al sprijinului public pentru sistemul de azil, arată Agerpres.
Germania a primit peste un milion de imigranți în ultimele 18 luni, majoritatea fugiți de războaiele și problemele din Siria, Irak și Afganistan.
Persoanele care vor azil trebuie să arate că ar fi persecutate în țara de origine. Mulți dintre cei ale căror aplicații sunt respinse primesc totuși permisiunea de a rămâne temporar, o practică pe care conservatorii cancelarului Angela Merkel vor să o diminueze.
„Anul trecut, am trimis înapoi acasă 80.000 de persoane ale căror aplicații de azil au fost respinse — un record. Iar acest număr va crește și mai mult. Au existat circa 700.000 de aplicații de azil în 2016, iar aproape 300.000 au fost respinse. Le vom trimite rapid înapoi acasă pe aceste persoane, pentru că, dacă nu o facem, acest lucru ne va afecta credibilitatea ca țară bazată pe statul de drept”, a declarat el.