Tăriceanu s-a săturat de „gargara cu corupția”
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, a pledat, luni, în cadrul Adunării generale a Asociației Comunelor din România, pentru o continuare a creșterii nivelului de salarizare în administrația locală. Preşedintele Senatului a spus că trebuie combătute cauzele corupţiei ca să apară şi rezultatele.
„Nici în comunism nu funcționa ideea aceasta (a obținerii de performanțe, în contextul unei salarizări modeste — n.r.). Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare și calitatea administrației. (…) Mă bucură că Guvernul condus de domnul Grindeanu a luat această măsură, pe baza programului politic pe care cele două partide, care formează alianța PSD-ALDE, l-au avut în campania electorală. Sigur, sper ca efectul secundar (…) să fie diminuarea cauzelor corupției în România. Eu cred că nivelul de salarizare va trebui să crească în continuare pentru a fi unul motivant, stimulant, pentru a aduce cei mai buni specialiști să lucreze alături de dumneavoastră în folosul oamenilor”, a adăugat Tăriceanu.