Scandal, șantaj și demisii în PNL Brașov
Fostul preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Mariana Câju, a anunţat, luni, printr-o scrisoare deschisă, că îşi dă demisia din partid spunând că „o gaşcă de tip mafiot conduce astăzi partidul“, aceasta fiind a şasea demisie din ultima lună din Partdul Naţional Liberal.
Mariana Câju a adresat scrisoarea deschisă colegilor ei liberali şi aduce acuzaţii grave unora dintre membri, spunând că pentru ajunge în partid „nu trebuie să fii competent, nu trebuia să îndeplineşti criteriile de integritate, trebuia doar să aparţii acestei grupări cu apucături mafiote de proastă calitate sau chiar staliniste, deviza lor fiind «cine nu este cu noi este împotriva noastră»”.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a intrat în partid în urmă cu 27 de ani, pe când era elevă la liceu, în clasa a XI-a, iar în urmă cu şapte ani a ajuns consilier judeţean, apoi, în aprilie 2016 a fost numită preşedinte interimar al CJ Braşov, funcţie pe care a ocupat-o doar două luni.
„Am fost eliminată din administraţia locală braşoveană de conducerea vechiului PNL pentru că o gaşcă de tip mafiot conduce astăzi partidul. În Partidul Naţional Liberal nu mai este o virtute să fii onest, cinstit, să lupţi împotriva corupţiei, să fii competent. Virtute în PNL, astăzi, este să aparţii acestei «cosca» de tip Cosa Nostra şi să practici «omerta». Spun asta pentru că i-am urmărit zilele acestea cum aşteptau plini de încredere aprobarea OUG 13, pentru că, dragii mei, dacă o parte din colegii noştri se erijează în protestatari, ei nu au nicio legătura cu cei care manifestă împotriva corupţiei“, a spus Câju, în scrisoarea deschisă.
Ea mai spune că a fost chiar ameninţată şi şantajată de colegii ei de partid.
„Au încercat să mă ameninţe, să mă şantajeze (RIDICOL!) şi, în ultima vreme, să mă asigure că va fi totul bine într-un viitor nu se ştie cât de apropiat sau îndepărtat, deşi la întalnirile lor bahice nocturne, dorinţele şi le exprimau mult mai liber. «Să dispară» – aceasta este dorinţa lor pe care eu astăzi le-o îndeplinesc. Am ales să plec, dar nu voi accepta să fac compromisuri cu aceşti indivizi“, a mai spus Câju.
Câju a enumerat şi trei persoane din PNL Braşov care au dorit exluderea ei din toate funcţiile, fără a le da numele, ci doar funcţiile: vechiul preşedinte (Aristotel Căncescu – n.r.), actualul preşedinte (Adrian Veştea – n.r.) şi secretarul general adjunct (Claudiu Cornea – n.r.)
„Din păcate pentru braşoveni, nu se va întâmplă nimic în următorii patru ani la Consiliul Judeţean Braşov şi nu din vina PSD-ului, cum i-a învăţat înaintaşul lor să se victimizeze, ci pentru că nu le pasă de braşoveni şi pentru că preferă să nu realizeze un obiectiv decât să se asocieze pentru a găsi finanţare, cum este cazul aeroportului“, a mai spus Mariana Câju.
Şirul demisiilor din PNL Braşov a fost deschis de prim-vicepreşedintele PNL Braşov, Dragoş David, care a demisionat din funcţie în 9 februarie, îndemnându-i şi pe colegii lui din partid şi de la alte filiale din ţară să îi urmeze exemplul, pentru a forţa alegeri interne în partid. Pe 17 februarie, alţi patru membri ai Biroului Excutiv Judeţean al PNL Braşov au demisionat din structurile de conducere.