Apariția ISIS și Boko Haram, cauzată de corupție
Guvernele occidentale trebuie să lupte împotriva corupţiei care a contribuit, în Irak, Libia şi Nigeria, la apariţia mişcărilor radicale cum ar fi reţeaua Stat Islamic (SI) sau organizaţia Boko Haram, a denunţat Transparency International.
„Mişcările radicale cum ar fi reţeaua Stat Islamic prosperă atunci când oamenii îşi pierd toată încrederea în cei care sunt la putere, când responsabilii profită de sărăcia majorităţii, când poliţia exploatează mai degrabă decât să protejeze şi când oportunităţile economice sunt acaparate de o minoritate”, a subliniat organizaţia într-un raport al filialei sale britanice, intitulat „Marele punct de cotitură: corupţia şi apariţia extremismului violent”, informează Mediafax.
Organizaţia a mai notat că organizaţii precum Stat Islamic şi Boko Haram se folosesc de corupţie pentru a recruta, prezentându-se ca o alternativă la autorităţile corupte.
„Combaterea corupţiei ar trebui să fie prioritatea”, se arată în raportul organizaţiei, care mai sublinizază că „sunt măsuri practice care pot fi luate în mod diplomatic cum ar fi refuzul acordării de vize sau îngheţarea activelor pentru a începe lupta împotriva corupţiei la nivelul elitelor”.