Ponta, noi mostre de ironie
Victor Ponta a reacţionat, luni, pe Facebook, după ce Curtea Constituţională a admis că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Fostul premier susţine că românii ar trebui să iasă în stradă şi să ceară „revenirea la un adevarat „stat de drept” .
„Cititi va rog cu atentie decizia de azi a CCR! Dupa care cred ca ar trebui toti sa iesim in Piata Victoriei si sa mergem in mars pana la Palatul Cotroceni, sa cerem doar respectarea Decizie CCR si revenirea la un adevarat „Stat de Drept”!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.
Curtea Constituţională a admis, luni, că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Sesizarea în acest sens a fost făcută de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.