Stenograme incendiare: Tăriceanu, interceptat cu Silberstein!
Călin Popescu Tăriceanu a fost contrazis în declaraţiile date la DNA de Ioana Valmar, fosta sa soție, și de Victor Ponta. Este vorba despre dosarul Ferma Băneasa, în care este judecat pentru mărturie mincinoasă. În dosar apar şi interceptări, în care fostul premier stabileşte o întâlnire cu consultantul Tal Silberstein, de asemenea cercetat în dosar.
Prin declaratia pe care a dat-o, Ioana Valmar a confirmat că Tăriceanu a ţinut legătura cu Dan Andronic şi Tal Silbestein, după ce aceştia i-au oferit consultanţă la alegerile din 2008. „Precizez că am participat la nunta lui Dan Andronic în anul 2007-2008 la care a fost prezent şi Tal”, a spus Ioana Ioana Valmar.
„Pe Shimon Sheves l-am cunoscut la nuntă la Dan Andronic fiindu-ne prezentat de Tal. Eu am fost însoţită de fostul meu soţ Călin Popescu Tăriceanu şi am stat împreună cu Shimon Sheves şi soţia acestuia la masă. Nu-mi amintesc să fi lucrat pentru soţul meu în campanie”, a declarat Ioana Valmar procurorilor.
„Pe Marcovici Marius l-am cunoscut în campania din perioada 2007-2008 făcând parte din echipa de campanie a lui Tal sau a lui Dan Andronic. Nu ştiu care era relaţia dintre Marcovici Marius şi cei doi, dar i-am văzut împreună, discutând strategii, chestiuni politice”, Ioana Valmar. „Despre implicarea lui Tal Silberstein în procedurile de retrocedare a unor bunuri pretinse de Paul Al României am aflat de la acesta la o masă (eveniment) în campanie, dar nu-mi amintesc să fi fost cineva de faţă. Tot atunci mi-a spus că partenerul său în această afacere este Remus Truică. Numele lui Beny Steimetz a fost pomenit în anumite discuţii la care am asistat dar nu-mi amintesc contextul”, a mai spus Ioana Valmar.
Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.
Potrivit DNA, Călin Popescu Tăriceanu a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.
În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.
Interceptări Tăriceanu – Silberstein
Din convorbirile telefonice purtate Tăriceanu în perioada noiembrie-decembrie 2015, interceptate în baza unui mandat de la judecător, rezultă că acesta a păstrat o relaţie apropiată cu Tal Silbertsiein, cu care insistă să se întâlnească, în Israel sau în altă ţară din Europa.
Convorbirea este din 7 decembrie 2015, redată de Adevărul, după ce fosta soţie, Ioana Valmar, fusese audiată ca martor la DNA, fiindu-i solicitate acte în legătură cu vânzarea fermei Băneasa (în legătură cu care aceasta a declarat la momentul respectiv că al Silberstein a fost implicat).
Redarea discuţiei telefonice purtată în ziua de 07 decembrie 2015, ora 19:58:51, Călin Popescu Tăriceau este contactat de Tal Silberstein.
Călin Popescu Tăriceau: Bună, Tal!
Tal Silberstein: Bună, Călin!
Călin Popescu Tăriceau: Bună!
Tal Silberstein: Ce faci?
Călin Popescu Tăriceau: Sunt bine, sunt bine. Te-am sunat, cred că în urmă cu 10 zile în urmă.
Tal Silberstein: Serios?
Călin Popescu Tăriceau: Da, pentru a-ţi comunica faptul că nu vom veni în Israel dintr-un motiv simplu: soţia mea a fost foarte speriată după atacurile teroriste care au avut loc, mi-a spus: Nu am curaj să merg. I-am spus: Vei fi în siguranţă. A spus: Nu!
Tal Silberstein: A, nu e relaxată?
Călin Popescu Tăriceau: Da, presupun, dar asta a fost ideea care era în spatele telefonului meu. Nu ai văzut apelul meu? (…)
Tal Silberstein: Are o influenţă mare. Poate găsim un alt loc în care să poţi veni, să luăm o cină plăcută sau un prânz, orice, pentru a discuta, dacă nu la Tel Aviv, poate la Milano sau Viena.
Călin Popescu Tăriceau: La Viena ar fi perfect, pentru că este destul de aproape.
Tal Silberstein: Numai să-mi spui când, pentru că sunt în Viena în fiecare săptămână şi pot veni în funcţie de programul tău.
Călin Popescu Tăriceau: Înţeleg, ok, voi verifica agenda, poate săptămâna viitoare putem găsi, îţi ştii programul? (…)
Tal Silberstein: Minunat! Ce face familia ta?
Călin Popescu Tăriceau: Familia este bine, Mihai îşi pregăteşte lecţiile, cel tânăr se pregăteşte pentru programul de noapte, baie şi somn, sunt bine, Loredana…
Tal Silberstein: Şi cel mic?
Călin Popescu Tăriceau: Cel mic este bine, acum are o mică problemă, cred, pentru că îi ies dinţii.
Tal Silberstein: Da, asta se întâmplă tuturor.
Călin Popescu Tăriceau: Da.
Tal Silberstein: Sunt pe cale să experimentez curând, copilul meu nu are probleme cu dinţii, are cu colicii, dar vor veni.
Călin Popescu Tăriceau: Cum este?
Tal Silberstein: Minunat, minunat. (…)
Călin Popescu Tăriceau: Perfect! Nu intenţionezi să vii la Bucureşti?
Tal Silberstein: Nu pe termen scurt, pentru că nu am nimic de făcut acolo.
Călin Popescu Tăriceau: Înţeleg, bine!
Tal Silberstein: O.k.? Perfect!
Acuzaţiile procurorilor Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Procesul începe pe 14 martie
În dosar se regăsesc și alte declarații ale martorilor care ar contrazice declarațiile lui Tăriceanu. Una este dată de fostul premier Victor Ponta.
Primul termen de judecată pe fond a fost stabilit pe data de 14 martie.
Prin declaratia pe care a dat-o, Ioana Valmar a confirmat acuzația de mărturie mincinoasă la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. El a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016. Prejudiciul este estimat la 135.874.800 euro.
În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.
Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.
Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate