Insula Ovidiu rămâne învăluită în legendă și mister

Insula Ovidiu este o insulă de origine calcaroasă, o insulă învăluită în legende. Aici a fost exilat poetul Publius Ovidius Naso (care a trăit între anii 43 i.Hr. – 17 d.Hr.) de către împăratul Augustus, în anul 8 d.Hr. În timpul acestui exil, poetul a scris operele „Tristele” și „Ponticele”. Așadar, măcar pentru câteva ore, merită să vă „refugiați” pe această insulă istorică – poate fi o bună sursă de inspirație.

Insula Ovidiu este o oază de liniște, cu peisaje deosebite, situată în apropiere de Mamaia, una dintre cele mai aglomerate stațiuni de pe litoralul românesc. Acest obiectiv turistic, singurul din țară aflat pe o insulă naturală, este o atracție pentru turiștii care vor o pauză de la agitația marilor stațiuni.

Insula Ovidiu are o istorie de câteva mii de ani. În timp, oamenii și-au pus amprenta pe aceste locuri, iar acum această insulă este un punct de atracție pentru turiștii de pretutindeni, cu spații special amenajate și tot confortul aferent unei vacanțe reușite.
Insula este situată la 500 de metri distanță de malul orașului Ovidiu și la 5 kilometri distanță de stațiunea Mamaia. Astfel, turiștii ademeniți de petrecerile și atracțiile cosmopolite ale renumitei stațiuni se pot reface după o noapte lungă vizitând acest colț de liniște natural, aflat în apropiere.
Suprafața insulei este de aproximativ 26.000 mp. Din această suprafață, jumătate este destinată și amenajată în scopuri turistice. Conform cercetărilor făcute pe insulă, aici există urme ale unor așezări omenești din timpul traco­geților si a geto­dacilor, iar cele mai vechi așezări datează din paleolitic. De-a lungul timpului, aici și-au găsit locul populații getice, scite, dar și colonii grecești.

Legenda

Insula Ovidiu are o legendă frumoasă care îi leagă originile de Lacul Siutghiol și de statuia lui Ovidiu aflată în prezent în Constanța. Se spune că în această zonă era pe vremuri o întindere mare de pământ, iar într-o zi, aici se plimbau Dumnezeu și Sfântul Petru, care căutau un loc unde să petreacă noaptea. Nimeni nu s-a îndurat de ei, așa că au urcat pe o colină unde se vedea o casă singuratică. Aici locuia o bătrână singură și săracă, iar singurul care îi mai deschidea poarta din când în când era Ovidiu. Bătrâna i-a primit pe Dumnezeu și Sfântul Petru în casă, iar în semn de recunoaștere, aceștia i-au umplut casa de belșug. Până și vaca stearpă pe care o avea bătrâna a dat atât de mult lapte încât împrejurul colinei s-a format un lac cu apa dulce și albă ca laptele. Când a văzut una ca asta, bătrâna l-a chemat pe Ovidiu, care de uimire s-­a transformat în stană de piatră. Legenda spune că lacul cu apa dulce și albă ca lapte este Lacul Siutghiol, iar colina pe care se afla casa bătrânei este Insula Ovidiu.

Dacă ideea unei vizite pe această insulă pitorească vă atrage, atunci cea mai bună variantă este să vă cazați în Mamaia și să porniți spre insulă cu una din ambarcațiunile de pe malul Lacului Siutghiol. Există vaporașe și șalupe care efectuează curse la intervale regulate (1 – 2 ore) spre insulă. Călătoria durează aproximativ 20 de minute.

Pe insulă se află un local cu specific pescăresc, unde puteți servi masa, puteți face plimbări pe insulă pentru a admira peisajele și, dacă vă ocupați din timp de rezervări, puteți petrece și noaptea pe insulă, intr-una din cele 10 căsuțe de 3 stele disponibile.

Sursa: tion.ro;

Citește și
1 Comentariu
  1. Ioan spune

    Ma intreb cum stau baietii astia destepti cu „canalizarea” la cele 10 casute . Sper ca nu va cacati in lac sau in vreo hazna ca e caz penal rau de tot, de va mananca gaia. Va respira in caefa subsemntul.

    Ioan

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.