Polonia se opune realegerii lui Donald Tusk la șefia CE

Șefa guvernului polonez Beata Szydlo și-a reafirmat miercuri opoziția față de realegerea conaționalului său Donald Tusk la conducerea Consiliului European, transmite France Presse.

Cu o zi înaintea Summitului UE de la Bruxelles în care va fi examinată și această chestiune, Szydlo reia, într-o scrisoare adresată omologilor săi din celelalte state membre ale Uniunii Europene, argumentele deja prezentate de Varșovia împotriva unui nou mandat de președinte al Consiliului European pentru Tusk.

Astfel, Beata Szydlo îl acuză pe fostul premier polonez de ‘încălcare brutală’ a regulii ‘neutralității politice’ necesare în funcția de președinte al Consiliului European și de ‘implicare personală’ într-un conflict politic în țara sa. ”Nu ne putem permite să creăm un precedent periculos atunci când un guvern ales democratic al unei țări membre este atacat pe plan politic de președintele Consiliului European”, susține șefa executivului polonez.

Ea nu precizează la ce intervenție a lui Tusk face referire, dar ar putea fi vorba despre discursul pronunțat pe 17 decembrie la Wroclaw (sud-vestul Poloniei), unde a cerut puterii de la Varșovia să respecte ‘populația, principiile și valorile constituționale’, potrivit Agerpres.
Liderul partidului naționalist polonez ‘Lege și Justiție’ (aflat la guvernare), Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat marți pe Tusk că realegerea sa la conducerea Consiliului European ar agrava criza din Uniunea Europeană și a estimat că Donald Tusk este candidatul ‘Angelei Merkel, el este candidatul german’.

Polonia, ale cărei relații cu Bruxelles-ul s-au răcit după sosirea la putere a partidului naționalist ‘Lege și Justiție’, a creat o situație inedită sâmbătă atunci când l-a propus pe eurodeputatul Jacek Saryusz-Wolski pentru postul de președinte al Consiliului European, structură ce reunește șefii de stat sau de guvern ai celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Donald Tusk și Jacek Saryusz-Wolski sunt membri ai formațiunii poloneze Platforma Civică (PO, liberal).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.