Președintele Duterte pune tunurile pe parlamentari

Deputații europeni sunt „nebuni”, a declarat președintele filipinez Rodrigo Duterte, într-o reacție la o rezoluție a Parlamentului European care a condamnat săptămâna trecută „numărul ridicat de execuții extrajudiciare” în războiul dus de acesta împotriva drogurilor.

„Nu-i înțeleg pe acești nebuni. De ce încercați să vă impuneți? De ce nu vă ocupați de propriile voastre probleme?”, a declarat Duterte, în timpul unei vizite oficiale la Naypyidaw, capitala Myanmarului.

„De ce vreți să ne enervați?”, a adăugat Rodrigo Duterte, cunoscut pentru modul său direct de a vorbi și pentru injuriile proferate împotriva oricui îndrăznește să-l critice.

El a fost ales președinte anul trecut, cu promisiunea de a eradica flagelul drogurilor, permițând uciderea a zeci de mii de persoane, traficanți și consumatori de droguri deopotrivă.

De când Duterte și-a preluat funcția la sfârșitul lunii iunie, poliția a anunțat că a ucis 2.500 de persoane în cursul operațiunilor antidrog, dar organizațiile de apărare a drepturilor omului invocă mai degrabă 5.000 de morți, potrivit Agerpres.

Amnesty International și Human Rights Watch estimează că în Filipine ar fi comise crime împotriva umanității.

În rezoluția lor, deputații europeni au cerut săptămâna trecută Națiunilor Unite să dispună o „anchetă internațională independentă” asupra acestor „omoruri ilegale”. Ei au invocat „informații credibile”, potrivit cărora poliția filipineză „cosmetizează probe pentru a justifica execuțiile extrajudiciare”.

Guvernul președintelui Duterte ar trebui să „acorde mai degrabă prioritate luptei împotriva traficanților și baronilor drogurilor, decât urmăririi micilor consumatori”, mai consideră parlamentarii europeni.

În discursul său de duminică, Duterte a reafirmat că-și va continua politica în domeniul combaterii drogurilor. „Și mai mulți oameni vor muri. Eu le-am spus, nu mă voi opri. Voi continua până când ultimul baron al drogurilor din Filipine va fi ucis și ultimii traficanți vor părăsi străzile”, a declarat el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.