Hagi nu vinde hotelul Iaki din Mamaia
Gică Hagi dezminte că a scos sau va scoate la vânzare Hotelul Iaki din Mamaia, aşa cum a anunţat presa economică.
Gică Hagi a făcut mai multe precizări într-un comunicat oficial.”Am constatat cu dezamăgire că la nici două zile de la performanța remarcabilă realizată de echipa pe care o conduc contra Stelei au apărut în mass-media lucruri false și neadevărate, care doresc să mute atenția în altă parte decât să ni se recunoască meritele noastre sportive.
Informația că aș fi scos la vânzare hotelul pe care îl dețin este total neadevărată și sunt decepționat de amploarea pe care au luat-o lucrurile prin această diversiune.
Hotelul merge foarte bine și nu intenționez să-l scot la vânzare.
Eu voi rămâne în continuare managerul tehnic al echipei FC Viitorul și ne vom focusa 100% spre finalul campionatului Ligii I”, se arată în comunicatul Gică Hagi.