Depresia, tratată (și) prin jocuri video

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Davis din California a studiat efectul jocurilor pentru antrenarea gândirii asupra persoanelor care suferă de depresie și a demonstrat că ele pot ameliora simptomele bolii. De asemenea, s-a observat că, atunci când participanților la cercetare li se amintea prin diverse mesaje să joace jocuri, erau mai înclinați să facă acest lucru mai des și să crească timpul dedicat acestei activități, ceea ce îi poate ajuta să aibă și mai multe beneficii de pe urma acestui tratament, informează Upi.com.

În cadrul studiului au fost testate șase jocuri video, de câte trei minute fiecare, pe 160 de studenți cu vârsta medie de 21 de ani. Cercetarea a demonstrat că în majoritatea situațiilor jocurile i-au ajutat pe subiecți să simtă că pot ține sub control depresia.

Jocurile au reprezentat o adaptare a testelor de antrenare neurofiziologică ce s-au dovedit eficiente pentru controlul cognitiv în cazul persoanelor care suferă de depresie.

Mesajele folosite pentru a le reaminti participanților să joace jocurile erau diferite în ceea ce privește abordarea participanților — fie prezentând o cauză internă a problemei, fie una externă — însă toate se încheiau cu mesaje inspiraționale menite să îi încurajeze pe subiecți să se joace.

Atunci când depresia era prezentată ca fiind cauzată intern, participanții au declarat că au simțit că ar putea face ceva pentru a-și controla starea, fapt ce susține studiile potrivit cărora jocurile pentru antrenarea minții pot declanșa schimbări la nivel cognitiv. Când depresia era prezentată ca având cauze externe, utilizatorii și-au dedicat mai mult timp jocurilor video, însă cercetătorii susțin că acest lucru s-a petrecut datorită implicării de moment și nu a avut rezultate pe termen lung.

„Prin intermediul utilizării mesajelor persuasive de aducere aminte… jocurile video pentru sănătatea mentală pot fi percepute și utilizate ca opțiune de tratament mai viabilă și mai puțin solicitantă”, au declarat cercetătorii prin intermediul unui comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.