Liberalul Raețchi, noi critici la adresa lui Firea
Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a criticat bugetul Primăriei Capitalei pe 2017, despre care a spus că este de neînţeles dintr-o perspectivă orientată spre dezvoltare structurală, lăsând mai mult loc pentru irosirea banilor pentru evenimente politice în şcoli şi luminiţe festive decât pentru investiţii esenţiale.
“Bugetul făcut de primarul Gabriela Firea pentru anul 2017 este de neînţeles dacă îţi doreşti dezvoltarea oraşului. Mi se pare ciudat să aloci aproximativ aceeași sumă de bani pentru monumente şi pentru achizițiile RATB, circa 31 milioane de lei. La câteva zile după ce a câştigat alegerile, vă amintesc că Gabriela Firea promitea transport public gratuit, după suplimentarea semnificativă a parcului auto al RATB: “Numai după ce ne vom asigura că avem suficiente autobuze, toate modernizate, toate curate, în toate să se asigure siguranța călătorului, atunci se va introduce și gratuitatea“. În ciuda acestor promisiuni, transportul public se apropie cu paşi grăbiţi de colaps. Situaţia RADET e similară: în ciuda faptului că în iarna 2016-2017 au existat cartiere întregi care au rămas fără căldură pentru că sistemul este atât de învechit şi degradat încât nu mai face faţă, doar 19 milioane de euro au fost alocate pentru investiţiile regiei. Nicio lucrare nouă de infrastructură nu începe în 2017. Nu se face nimic pentru trafic. Lucrări esenţiale precum cea de la Piaţa Sudului nu au înaintat faţă de momentul în care Gabriela Firea a devenit primar, aflându-se tot la 63% grad de finalizare, deşi actualul primar a anunţat deschiderea pentru luna martie, apoi pentru luna aprilie. În schimb, Primăria are bani pentru campanie electorală în scoli şi pentru cheltuielile umflate din unele spitale – aşa cum au dovedit anchetele recente de presă, urmate de dosare DNA”, se arată într-un comunicat de presă semnat de deputatul liberal Ovidiu Raețchi.