Tudor Benga îi răspunde lui Nicușor Dan

Deputatul Tudor Benga a scris, joi, pe Facebook, că există riscul ca membrii USR să fie divizaţi după Congres în condiţiile în care, cu o lună înaintea desfăşurării acestuia, nu se cuoaşte configuraţia viitoarei structuri de conducere şi nici sistemul de vot care va fi folosit. Benga îi răspunde astfel preşedintelui USR Nicuşor Dan care l-a acuzat pe el şi pe Cristian Ghinea că propagă informaţii false legate de situaţia USR, semn că ”apropierea Congresului USR începe să ne ia uşor minţile”.

„Este regretabil că Nicuşor alege să răspundă problemei ridicate de mine acuzandu-mă de minciună şi arzând punţi de comunicare. Da, întâlnirea şi calendarul la care face el referire sunt reale şi erau cunoscute. Dar nu asta e problema, iar eu încerc de aproape o lună, exclusiv în interiorul partidului şi inclusiv în discuţie unu la unu cu el, să fac conducerea să înţeleagă că problema e mult mai largă”, a scris Tudor Benga.

El avertizează că USR ar putea trece printr-un congres ”confruntaţional”, în condiţiile în care nu se cunosc regulile după care va fi aleasă noua conducere şi modificat Statutul.

”Nu avem absolut nici un set de reguli ale jocului acceptate cu mai puţin de o luna înainte de congres. Nu ştim clar structura de conducere şi cu câte locuri în părţile ei componente, nu ştim mai nimic din ce vom supune la vot si ce sistem de vot vom folosi, nu ştim în baza cărei variante de statut vom organiza propriu-zis congresul. Şi toate astea în contextul unei falii evidente de încredere”, afirmă deputatul USR.

Benga susţine că nu are o miză personală întrucât nu intenţionează să candideze la vreo funcţie, dar susţine că discuţia premergătoare Congresului dintre conducerea partidulului şi preşedinţii organizaţiilor judeţene, care se va desfăşura pe 22 aprilie, nu poate rezolva problemele legate de organizarea Congresului.

”Mi-e teamă că ne îndreptăm ca somnambulii spre un congres din care, în loc sa ieşim coerenţi şi întăriţi, sa ieşim divizaţi şi dezorientaţi. Iar pentru a evita scenariul ăsta ne va trebui mai mult decât discuţia cu preşedinţii de filiale din 22”, conchide Benga.

Liderul USR, Nicuşor Dan, a scris joi, pe Facebook, că apropierea Congresului Uniunii Salvaţi România începe „să le ia uşor minţile” membrilor, campania internă fiind legitimă, dar „nu este în regulă când se bazează pe informaţii false transmise în spatiul public”. Deputatul a făcut referire la afirmaţiile lui Tudor Benga şi ale lui Cristian Ghinea pe care le cataloghează ca fiind „neadevărate”, în condiţiile în care a existat o dezbatere asupra viitorului partidului.

„Din păcate, apropierea Congresului USR începe să ne ia uşor minţile”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

El spune că o postare de miercuri a lui Tudor Benga şi declaraţiile recente ale lui Cristian Ghinea, care afirmă că actuala conducere a USR refuză o dezbatere asupra viitorului partidului. ”Aceasta afirmaţie este, din păcate, un neadevăr”, a precizat deputatul USR.

El a mai spus că „un calendar clar de pregătire a Congresului fost stabilit in şedinţa preşedinţilor de filiale judeţene din 11 februarie”.

„În teleconferinţa cu preşedinţii filialelor judeţene din 28 februarie au fost anunţaţi responsabilii care să colecteze propunerile de la TOŢI membrii asupra Statutului. Până în 10 aprilie aceşti responsabili au sistematizat propunerile primite de la membri. În 22 aprilie comisia de jurişti va prezenta sinteza naţională către preşedinţii filialelor judeţene, care vor agrea asupra chestiunilor fundamentale pentru care există puncte de vedere diferite, acestea urmând să fie tranşante de Congres. Tot în 22 aprilie se va discuta despre alte documente care să fie eventual aprobate de Congres în afara Statutului”, a explicat preşedintele USR.

Nicuşor Dan a susţinut că Tudor Benga şi Cristian Ghinea „ştiau aceste lucruri când au făcut declaraţiile publice”, dezbaterea internă având loc.

„Campania internă este legitimă, dar nu e în regulă când se bazează pe informaţii false transmise în spatiul public. Să dezbatem, dar să nu ne minţim între noi”, a conchis Nicuşor Dan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.