Impozitul pe venit nu va mai fi reținut la sursă
Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcţie de un venit anual global pe gospodărie, însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcţie de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum şi la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă şi maşină (RCA), abonament la sală de fitness şi dans, bilete la cinema, cărţi, medicamente sau susţinerea unor entităţi nonprofit, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuţie şi obţinut de Profit.ro.
Veniturile din salariile şi asimilate salariilor, cele din activităţi independente, dar şi veniturile din investiţii sau din jocuri de noroc vor fi impozitate anual, prin globalizare la nivel de gospodărie. Dacă în prezent angajatorii trebuie să calculeze şi să reţină salariaţilor atât contribuţiile sociale (pensii, sănătate, şomaj), cât şi impozitul pe venit (de 16% în prezent), din 2018 nu vor mai reţine şi vira la buget decât contribuţiile sociale. Impozitul pe venit rămâne în sarcina angajatului, căruia angajatorul are obligaţia să îi elibereze, până la finele lunii februarie 2019, doar un document din care să rezulte situaţia veniturilor nete realizate în cursul anului precedent.
Astfel, draftul de modificare a Codului Fiscal obţinut de Profit.ro abrogă articolul 80 care stabilea că “plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.” Elimină, de asemenea, obligaţia prevăzută la articolul 81 pentru completarea şi depunerea declaraţiei privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, înlocuind-o cu “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominal a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit”.
În schimb, pentru ca angajatul să-şi poată completa declaraţia globală de venit în cursul anului următor, angajatorul este obligat, potrivit proiectului menţionat, “să transmită/elibereze fiecărui beneficiar de venit un document care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul net realizat în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul anterior”.
Nici plătitorii de venituri pentru activităţi independente nu vor mai reţine la sursă impozitul pe venit, şi această categorie de venituri urmând să fie supusă impozitului global pe gospodărie.
Obligaţia de reţinere la sursă este eliminată şi pentru veniturile din investiţii. În prezent, impozitul de 16% pe veniturile din dobânzi pentru depozitele la vedere şi la termen, precum şi pentru cele constituite în sistemul Bauspar, de economisire-creditare în domeniul locativ, este calculat şi reţinut de către bănci la momentul înregistrării în conturile titularilor, fiind apoi virat integral la bugetul stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.
După introducerea noului sistem de impozitare globală a gospodăriilor, potrivit proiectului obţinut de Profit.ro, băncile scapă de obligaţia calculării şi reţinerii impozitului, însă trebuie să comunice fiecărui deponent persoană fizică, în scris, situaţia veniturilor/pierderilor înregistrate anual, depunând şi la ANAF declaraţii anuale pentru fiecare contribuabil care le este client: