Pierdut Opoziție. Se declară nulă!
Scandalul uriaș generat de adoptarea mârșavei OUG 13, în miez de noapte, nu a adus, așa cum era normal, o scădere abruptă a PSD în sondajele de opinie. Abili, manipulatori de profesie, și avizi nevoie mare de majorări de salarii și pensii, liderii PSD au reușit să cadă în picioare și să pozeze, la unison, în susținătorii statului de drept și ai intereselor milioanelor de români! Un scenariu ieftin, dar care, surprinzător, a prins rapid în România acestor timpuri tot mai tulburi!
Pesediștii mimează guvernarea. Mimează responsabilitatea. Mimează un volum uriaș de muncă. Mimează respectul față de cetățeni. Situația nici nu poate fi alta atâta timp cât, în România anului 2017, Opoziția lipsește cu desăvârșire.
Liberalii continuă să se afunde în mocirla decredibilizării accentuate, trăgând sfori în așteptarea unui Congres care se anunță extrem de tensionat. Ludovic Orban și Cătălin Predoiu sunt cele două viitoare opțiuni pentru funcția de președinte PNL.Găștile din PNL respectiv PDL și-au desemnat, astfel, candidații. Va fi o luptă, care pe care, în urma căreia PNL va ieși slăbit. Nici Orban, nici Predoiu, nu reprezintă soluții viabile de relansare a partidului. Îl simpatizez pe Orban, însă, mă tem că nu se bucură de o susținere prea mare în PNL. Tabăra pedelistă nici nu vrea să audă de această variantă pentru șefia PNL, ba mai mult, mulți dintre colegii liberali, sforarii de profesie, ar înclina mai degrabă spre susținerea lui Predoiu! Din simplul motiv că Orban ar fi un lider incomod, necontrolat de găștile din fostul PNL. Și Petrache, și Atanasiu, și Boagiu, iar lista este extrem de lungă, nu par dispuși să susțină alegerea lui Orban ca președinte al PNL.
Din păcate, umiliți atât la locale, cât și la parlamentare, liberalii au o prestație neconvingătoare (și) în Parlament. Agitația unora dintre lideri, vezi cazul Raluca Turcan, este inutilă și plină până la refuz de demagogie ieftină. Eșecul rușinos al PNL la ultimele alegeri arată foarte clar faptul că românii nu sunt tâmpiți, așa cum probabil credeau unii liberali, și că au înțeles rapid că PNL are același comportament duplicitar, sfidător, ca și PSD. Dacă până anii trecuți, mulți alegători din mediul urban, alegători de dreapta, vedeau în PNL o supapă a nemulțumirilor lor față de ciocoismul PSD, în 2016, aceștia au tratat cu aceeași unitate de măsură atât PSD cât și PNL.
Liberalii nu mai conving, au un mesaj rupt de realitate, au lideri fără carismă și discurs și, mai mult decât atât, nu pot oferi soluții, nu pot oferi o alternativă reală la PSD.
Tocmai din aceste motiv, sute de mii de români din mediul urban, în special din marile orașe, au mers pe mâna Uniunii Salvați Bucureștiul, devenită peste noapte Uniunea Salvați România. Nicușor Dan și colegii săi au devenit, rapid, dezamăgiri uriașe pentru cei care i-au votat. Nicușor Dan a promis că va salva Bucureștiul, însă, după câteva luni a trecut la promisiuni de salvare a României. Nici Bucureștiul și, cu atât mai puțin, România nu au fost și nu vor fi salvate de Nicușor Dan și ceilalți useriști!
De altfel, USR se pregătește de un Congres care se anunță extrem de agitat. Nicușor Dan este puternic contestat în partid chiar de cei care se numărau printre apropiații săi. Relația cu Clotilde Armand este explozivă, Cristian Ghinea, un fost ministru al Guvernului Cioloș, și actual deputat USR, îl acuză pe Nicușor Dan de dublu limbaj. Și îl vrea, răspicat, pe Cioloș în fruntea USR. Previzibil, luptele pentru funcții, au agitat puternic apele în USR.
Aș fi vorbit și despre prestația USR ca partid de opoziție însă, din păcate, aceasta este inexistentă. Cât timp zecile de parlamentari USR se vor comporta ca niște ONG-iști fără soluții, PSD va profita din plin de absența unei Opoziții reale în Parlament.
Despre PMP-ul lui Băsescu nu sunt prea multe de spus! Partidul condus de Băsescu are o prestație haotică în Parlament. Doar Robert Turcescu mai încearcă să spele puțin din imaginea unui partid care și-a creat, în campanie, imaginea de partid anti-PSD! Mult zgomot pentru nimic și în cazul parlamentarilor PMP!
Și atunci de ce să ne mai mirăm că PSD defilează în Parlament și implicit în România? Dragnea a ajuns liderul absolut al României. Are la cheremul său un partid ai cărui lideri nici măcar nu (mai) gândesc fără acordul șefului suprem!
În tot acest timp, Dragnea devalizează bugetul de stat în direcția pensiilor şi salariilor bugetarilor. Doar aceștia contează! Investițiile au murit, sectorul privat a fost uitat, milioanele de angajați din acest sector sunt sfidați și umiliți de un partid care se crede infailibil! Și de un lider care vrea să conducă România, ca președinte, din 2019!
Un editorial de Iulian Badea