Maria Grapini, despre importanța investițiilor UE

Europarlamentarii au discutat, joi, 27 aprilie, în PE, o temă importantă şi-anume „Raportul anual privind controlul activităților financiare ale BEI pe 2015 – Raportul anual privind activitățile financiare ale Băncii Europene de Investiții”, instituţie care ajută ţările UE să se dezvolte şi să recupereze din derapajele economice înregistrate, din cauze diverse.

Românca Maria Grapini consideră că BEI este, categoric, un actor principal pentru viitoarea agenda europeană 2030. Grapini a avut o intervenţie concretă pe acest subiect şi o solicitare directă: investiţiile BEI şi ale UE deci trebuie să ajungă acolo unde e cea mai mare nevoie de ele, altfel, în opinia sa, coeziunea socială şi diminuarea disparităţilor regionale rămân iluzii.

“Toată strategia Uniunii Europene depinde de investiții! Vrem conectivitate, vrem eficientizare energetică, vrem susținerea IMM-urilor! Fac parte din Comisia IMCO și sunt o susținătoare a IMM-urilor. Nu cred, însă, că este suficient procentul de 38%, dacă ne gândim că avem 99% IMM-uri. Apoi, aș recomanda BEI niște „linii roșii”: în primul rând, zonele sărace, zonele care au nevoie de investiții dacă vrem coeziune socială, dacă vrem să nu mai existe „exod de creiere” dintr-o parte în alta și să sărăcim și mai mult zonele sărace. Apoi, o altă „linie roșie” este conectivitatea! Există infrastructură deficitară în foarte multe zone! Cum să vorbim de conectivitate în Europa, dacă avem zone în care nu avem autostrăzi, nu avem cale ferată? Și, nu în ultimul rând, așa cum spuneam, IMM-urile care sunt structura de bază a Uniunii Europene!”, a declarat Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.