Maria Grapini lansează un apel autorităților române!
Joi, 27 aprilie, în Parlamentul European, s-a votat raportul referitor la propunerea de regulament (al Parlamentului European și al Consiliului) de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale, pentru perioada 2017-2020, obiectiv extrem de important pentru România, din perspectiva generoasă oferită.
Europarlamentarul Maria Grapini a atras atenția asupra posibilităților reale, conferite de viitorul raport european, punctând aspectele cheie. În fapt, sprijinul acordat în cadrul programului ar trebui să fie furnizat de către Comisie, la cererea unui stat membru, în domenii precum politica de coeziune și urbană, bugetul și fiscalitatea, funcția publică, reformele instituționale și administrative, organizarea teritorială, sistemul de justiție, combaterea fraudei, corupției și spălării banilor, măsurile de combatere a evaziunii fiscale, mediul de afaceri, dezvoltarea sectorului privat, parteneriatele pentru atragerea investițiilor, concurența, achizițiile publice, consolidarea participării publice în întreprinderi și procesele de privatizare, atunci când este cazul, accesul la finanțare, investițiile, comerțul, dezvoltarea durabilă, inovarea, consolidarea sistemelor publice de educație și formare, a politicilor în materie de ocupare a forței de muncă, precum și a sistemelor de sănătate publică, azilul, politicile privind migrația, agricultura și dezvoltarea rurală, pescuitul și politicile din sectorul financiar.
“Practic, sunt acoperite toate domeniile! Un stat membru care dorește să beneficieze de sprijin ar trebui să poată, pentru un anumit domeniu sau anumite domenii, să intre într-un parteneriat cu unul sau mai multe state membre, în calitate de parteneri de reformă, pentru a contribui la stabilirea strategiei, la reformarea foilor de parcurs, la elaborarea unei asistențe de înaltă calitate sau la supravegherea punerii în aplicare a strategiei și a proiectelor. Este important ca autoritățile din România să solicite acest sprijin cât mai urgent!”, a declarat Maria Grapini.