Dinamo învinge FCSB în play-off!
„Dubla” din penalty a lui Hanca îi readuce pe alb-roşii în lupta pentru titlu. Viitorul e lider şi nu mai poate pierde titlul dacă se impune în ultimele două partide rămase de disputat.
Echipa Dinamo a câştigat, cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susţinut, luni, pe Arena Naţională, în compania formaţiei FCSB, în etapa a VIII-a a play-off-ului Ligii I. FCSB rămâne lider cu 38 de puncte la fel ca și FC Viitorul, în timp ce Dinamo ocupă poziția a 3-a, la două lungimi în spate.
Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a fost trimis la vestiar după protestele de la ultimul penalty. Conform Digi Sport, Reghecampf a încercat să intre în cabina arbitrilor după fluierul final.
Fundaşul Marian Pleaşcă a declarat, luni seară, că FCSB a primit două goluri prosteşti în meciul cu Dinamo, scor 1-2, din etapa a VIII-a a play-off-ului Ligii I.
„E trist că am luat gol în ultimul minut. Nu ştiu dacă a fost penalti, Willi (n.r. – De Amorim) a băgat alunecare pe lângă. Noi am jucat foarte bine, Dinamo nu a avut multe ocazii. Am luat goluri prosteşti. Trebuie să jucăm până în ultima etapă atât timp cât mai avem şanse”, a declarat Pleaşcă, la Digisport.
Mijlocaşul Dan Nistor a declarat, luni seară, după victoria cu FCSB, scor 2-1, în Liga I, că speră ca Dinamo să beneficieze de jocul rezultatelor şi să câştige campionatul.
„Dedic victoria bebeluşului meu de o lună şi soţiei mele. Cred că a fost un derbi frumos, ne bucurăm că am câştigat, sperăm la campionat. În minutul 90+2 nu mai speram la victorie, dar a apărut acel penalti şi totul s-a schimbat. Mulţumesc fanilor, sunt unici în România şi Europa. Cu o victorie la Craiova am fi fost pe primul loc, sperăm să câştigăm ultimele două meciuri şi prin jocul rezultatelor să câştigăm campionatul. Sperăm să rămână Cosmin Contra, sperăm ca cei din conducere să găsească o soluţie să rămână aici”, a declarat Nistor la Digisport.