Noi mostre de ironie marca Șerban Nicolae

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, i-a ironizat, marţi, pe reprezentanţii MJ, afirmând că există ”o tendinţă asimtotică către perfecţiunea normativă”, după ce secretarul de stat Mariana Moţ a cerut o amânare a dezbaterilor modificărilor aduse legilor justiţiei.

Pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat figurau mai multe propuneri pentru modificarea legilor Justiţiei, dar şi cea a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind excluderea preşedintelui României şi a ministrului Justiţiei din procedura de numire a mai multor funcţii-cheie din justiţie. Aceste puncte de pe ordinea de zi au fost amânate, la solicitarea reprezentantului Ministerului Justiţiei, Mariana Moţ, care a afirmat că au fost primite la minister mai multe propuneri, inclusiv de la ÎCCJ şi CSM, pe marginea modificării legilor Justiţiei.

”Doamna secretar de stat, am rugămintea, totuşi, poate ajung şi la Parlament propunerile aşa cum sunt făcute ca să avem o imagine asupra a ceea ce se poate şi asupra a ceea ce nu se poate lua în discuţie”, a replicat Şerban Nicolae.

Mariana Moţ a precizat că propunerile venite de la CSM şi ÎCCJ, înaintate Ministerului Justiţiei, sunt în curs de analiză la Ministerul Justiţiei, urmând ca proiectul privind modificarea legilor justiţiei să fie elaborat în cel mai scurt termen.

”Eu înţeleg, la Direcţia de elaborare acte normative există o tendinţă asimtotică către perfecţiunea normativă, dar aceste analize şi paraanalize şi supraanalize se prelungesc extraordinar de mult. V-aş ruga să transmiteţi şi domnului ministru şi Direcţiei elaborare acte normative, altminteri recunoscută pentru eficienţă şi pentru nişte acte normative care au fost bine primite la Curtea Constituţională cu excepţii de admitere, să se grăbească. Aşa cum am mai spus-o, la modul cel mai serios, nu putem spune societăţii să stea pe loc pentru că la Direcţia respectivă se analizează”, a spus preşedintele Comisiei juridice din Senat.

Reprezentantul MJ a precizat că proiectul înaintat, vineri, de ÎCCJ are peste 160 de pagini, iar cel înaintat de CSM are ”un număr semnificativ de pagini”.

”Da, e un lucru bun. Înseamnă că la ÎCCJ e o descărcare de activitate de sală de judecată destul de mare. Au avut timp să facă o sută şi ceva de pagini, nu ştiu dacă legile cu totul au atâtea pagini, dar pe mine mă interesează Direcţia din MJ deocamdată”, a conchis Şerban Nicolae.

Dezbaterea propunerilor de modificare a legilor Justiţiei, aflate pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat, a fost amânată pentru şedinţa din 9 mai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.