Vom avea recolte mai mici în 2017
Vom avea recolte mai puține decât anul trecut, dar peste media ultimilor 5 ani- sunt de părere experții Comisiei Europene. Fermierii noștri au însă alte estimări. Se luptă cu seceta, cu înghețul care a afectat recent culturile și spun că ar fi bucuroși să-și recupereze măcar investițiile.
Comisia Europeană prognozează că anul acesta fermierii români vor obține recolte peste media ultimilor cinci ani, dar sub cele de anul trecut. Aproape patru tone pe hectar la grâu, puțin peste 3 tone la hectar la orz, iar la rapiță, până în 3 tone.
Experții Comisiei sunt și mai optimiști în ceea ce privește porumbul, floarea soarelui și sfecala de zahăr. Agricultorii se aşteaptă însă la producţii mici şi speră că măcar investiția să o recupereze.
Sunt însă şi zone în care recoltele arată promițător. La Cenei în judeţul Timiş, agricultorii speră doar ca fenomenele meteo exteme să nu le strice socotelile.
Până acum, seceta, înghețul și bruma târzie au fost principalii inamici ai culturilor.