Ianukovici, condamnat la închisoare pe viață?

Procuratura militară ucraineană va cere o condamnare pe viaţă pentru Viktor Ianukovici, fost preşedinte al ţării, care este acuzat de înaltă trădare, a anunţat joi procurorul militar Ruslan Kravcenko, notează site-ul agenţiei Tass.

„Pedeapsa maximă – închisoarea pe viaţă”, a spus procurorul atunci când a fost întrebat despre sentinţa probabilă pentru Ianukovici, dacă va fi găsit vinovat.

Ruslan Kravcenko a explicat că procuratura va cere condamnarea pe viaţă pentru fostul preşedinte pentru că acesta a refuzat să-şi recunoască vinovăţia în timpul anchetei dinainte de proces.

Anterior, un tribunal din Kiev a desfăşurat audieri preliminare în dosarul Ianukovici. Instanţa a permis participarea inculpatului în proces prin intermediul conexiunii video. Şedinţa de judecată a fost amânată până pe 18 mai. Iuri Kirasir, avocatul lui Ianukovici, susţine că acţiunile procurorilor ucraineni sunt motivate politic, potrivit Mediafax.

Viktor Ianukovici, în vârstă de 66 de ani, a fost preşedintele Ucrainei în perioada februarie 2010 – februarie 2014, ocupând şi funcţia de premier al Ucrainei de trei ori (noiembrie 2002 – decembrie 2004, decembrie 2004 – ianuarie 2005 şi august 2006 – decembrie 2007).

Ianukovici a fugit în Rusia după revolta proeuropeană din Maidan (Piaţa Independenţei) din 2014. Un an mai târziu, fostul şef de stat a fost acuzat de deturnarea fondurilor publice şi înaltă trădare, fiind pus pe lista persoanelor căutate la nivel internaţional.

Miercuri, Interpolul a anunţat că Viktor Ianukovici a fost scos de pe lista persoanelor date în urmărire. Autorităţile din Ucraina au precizat că vor face apel împotriva acestei decizii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.