Guvernul din Kosovo, demis de Parlament
Parlamentul din Kosovo a determinat miercuri căderea guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva cabinetului condus de premierul Isa Mustafa.
Decizia de marți a legislativului de la Pristina ar putea duce la organizarea luna viitoare de alegeri anticipate în Kosovo, după o criză politică ce durează de mai bine de un an. Pentru aceasta, președintele Hashim Thaci trebuie să convoace în zilele următoare scrutinul anticipat care, potrivit Constituției, ar trebui organizat în cel mult 45 de zile după căderea guvernului.
Moțiunea de neîncredere a fost inițiată de opoziție, dar a fost susținută și de Partidul Democrat al președintelui Thaci, care guverna în coaliție cu Liga Democratică din Kosovo, partidul premierului Mustafa.
Impasul din coaliția guvernamentală a fost generat de divergențe în mai multe chestiuni, între care acordul de frontieră cu Muntenegrul, drepturile minorităților și forțele armate. Acordul cu privire la granițe era o condiție impusă de Uniunea Europeană pentru a renunța la obligativitatea vizelor pentru kosovari. În ce privește statutul minorității sârbe din Kosovo, majoritar albanez, acesta încă nu a fost încă reglementat, așa cum cere acordul de normalizare mediat de UE între Pristina și Belgrad, potrivit Agerpres.
Fosta provincie sârbă și-a declarat independența în 2008, la nouă ani după intervenția NATO din Serbia menită să pună capăt campaniei autorităților sârbe de atunci împotriva rebelilor etnici albanezi, fiind recunoscută ulterior de peste 110 state, menționează DPA.