Bodog, mulțumit de spitalele din Roman
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost prezent vineri în municipiul Roman, unde a vizitat Spitalul de Neuropsihiatrie și Spitalul Municipal, fiind în trecere de la Fălticeni spre Moinești.
La Spitalul de Neuropsihiatrie, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean, Florian Bodog a cerut să vadă zonele deficitare, însă la final a constatat că situația se prezintă bine, informează Agerpres.
Ministrul Sănătății a intrat în saloane, toalete, la sala de mese și în capela spitalului. ‘Psihiatria este o problemă la nivel național, am primit mai multe semnale din țară, dar, din fericire, aici, la Roman, nu s-au confirmat. Sunt condiții foarte bune, cu o echipă foarte bună iar Consiliul Județean a sprijinit investițiile’, a declarat Florian Bodog.
La Spitalul Municipal Roman, ministrul Sănătății a fost interesat de Unitatea de Primiri Urgențe, după care a avut o întâlnire cu medicii șefi de secție.
‘Am avut o întâlnire cu medicii și liderul de sindicat, care mi-au semnalat probleme legate de salarizare și probleme organizatorice. De asemenea, a fost semnalată o problemă cu SMURD-ul, care a fost blocat și pentru care se intenționează deschiderea unei linii de gardă care să asigure urgențele’, a adăugat ministrul Sănătății.
De la Roman, ministrul Florian Bodog a plecat la spitalul din Moinești.