Doi suspecți, uciși într-un atac terorist la Ankara

Doi bărbaţi suspectaţi că ar fi membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic au fost ucişi duminică în capitala turcă Ankara, potrivit poliţiei turce, notează site-ul agenţiei Anadolu.

Cei doi, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, au fost aduşi la Ankara de la Istanbul, într-un vehicul privat, de către un al treilea individ care a mărturisit ulterior planurile pentru un atac terorist, după ce a fost reţinut într-o operaţiune a poliţiei din Istanbul.

Guvernatorul Ankarei, Ercan Topaca, a explicat că individul reţinut, originar din Azerbaidjan, le-a spus poliţiştilor că este membru al Stat Islamic şi i-a îndrumat către o adresă din Ankara unde unde se aflau cei doi suspecţi, pot4rivit Mediafax.

Cei doi bărbaţi s-au angajat într-un schimb de focuri cu ofiţerii de poliţie, dar au fost ucişi. În urma cercetării reşedinţei acestora, au fost descoperite arme, grenade şi un dispozitiv explozibil improvizat cu putere mare de acţiune.

Teritoriul Turciei a fost vizat de mai multe atacuri teroriste comise de către Stat Islamic şi de către militanţii kurzi, începând din 2015. În ajunul Anului Nou, un bărbat a deschis focul într-un club de noapte din Istanbul, iar 39 de persoane au fost ucise. Organizaţia Stat Islamic a revendicat acel atac

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.