100.000 de companii nu depun bilanț la Fisc

Circa 40% din cele 600.000 de companii românești care prezintă bilanț la Fisc au datorii mai mari decât întreaga lor avere, iar aceste datorii nu sunt la bănci, ci la patronii care și-au împrumutat companiile, susține Adrian Vasilescu, consilier de strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR).

„Băncile sunt responsabile pentru foarte multe lucruri din economie, dar sunt și un centru de finanțare pentru economie. Din păcate, nici companiile românești nu au bonități. Avem 700.000 de companii în România, iar din calculele făcute de BNR, din cele 700.000 circa 100.000 nu dau bilanț pentru Fisc. 100.000 nu există. Ce se întâmplă cu ele? Numai Dumnezeu știe. Din cele 600.000 de companii care prezintă bilanț anual, cam 40% au datorii mai mari decât întreaga lor avere. De unde sunt aceste datorii? Nu de la bănci, pentru că dacă ne uităm la analizele de piață o să vedem că băncile au dat mai multe credite populației decât economiei reale, chiar și așa, la o populație cu bani puțini. Întrebarea este de unde vin aceste datorii? Foarte simplu. Patronii și-au împrumutat companiile. Jumătate din aceste companii au pierderi în loc de profit. Și tragem de aici concluzia că, (…) așa cum sunt lucrurile organizate în economia noastră, patronii și-au tras foarte multe fonduri fără să fie înregistrate din activitatea economică și au acum bani să își împrumute propriile companii. Ele sunt datoare mai puțin la bănci și mai mult la patronii lor. Merită să ne gândim cum rezolvăm această problemă pentru că, înaintea oricărei strategii, asta este o mare problemă”, a explicat Vasilescu.

Acesta susține că singura strategie pe care România a reușit să o închege „cât de cât bine”, și pe care au aplicat-o trei Guverne, între anii 2000 și 2007, a fost strategia de dezvoltare pe termen mediu pentru integrarea în Uniunea Europeană, care a fost semnată de toate partidele politice, dar și de patronate și sindicate, iar Vadim Tudor a fost cel căruia i s-a oferit să semneze primul această strategie, informează Agerpres.

„Noi, în România, am reușit să închegăm un program și să-l dezvoltăm cât de cât bine: cel pentru perioada 2000-2007 pentru că am sperat, am muncit și am făcut eforturi ca să ajungem în Uniunea Europeană, în 2007. Am avut atunci o strategie de dezvoltare pe termen mediu care s-a făcut în felul următor: Guvernul a lucrat o lună în Palatul de la Snagov, acolo au venit toate sindicatele, patronatele, toate partidele și reprezentanții Parlamentului, iar Guvernul din 2000 a făcut apel la toate institutele Academiei. Mesajul a fost următorul: ‘Ați vorbit despre strategii de sertar, de mii și mii de pagini, veniți cu ele’. (…) S-a făcut o echipă (…) au citit zile și nopți tot ce s-a dat, s-a făcut o selecție, s-a pus în discuție, au fost dezbateri furtunoase, iar la urmă au fost întrebate și cultele religioase în legătură cu această strategie pe care o pregătea Guvernul. Strategia a fost semnată și acum vă pot spune în premieră un lucru care mi s-a părut foarte inteligent atunci. Ea trebuia semnată de toate partidele parlamentare ca să poată fi primită la Comisia Europeană și cineva a avut ideea ca primul să semneze Vadim Tudor. A fost foarte încântat de această întâietate care i s-a dat. A scos stiloul și a semnat, iar după ce a semnat Vadim Tudor au semnat toți, și opoziția și puterea și sindicatele și patronatele. Această strategie pe termen mediu a fost aplicată de trei guverne: Guvernul Isărescu în 2000, Guvernul Năstase între 2001 și 2004 și Tăriceanu până la 1 ianuarie 2007, când România a intrat în UE”, a povestit Adrian Vasilescu.

În opinia consilierului BNR, strategia de integrare în UE a fost un model, pentru că s-a realizat cu toate forțele din această țară, iar în prezent ar trebui ca grupul creat în jurul președintelui României pentru un proiect de țară să se lărgească, dar pentru a crea o strategie „cu fața la zona euro”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.