Federația Română de Ciclism, zero datorii la buget
Federația Română de Ciclism nu mai are la această oră nicio datorie la bugetul de stat al țării. Ultima suma restantă de 2598 lei a fost virată zilele trecute și înregistrată azi, 25 mai, în conturile Trezoreriei Statului. Prin urmare, FRC își poate acum completa dosarul de finanțare depus la Ministerul Tineretului și Sportului în luna februarie cu certificatul de atestare fiscală care indică absența datoriilor către bugetul de stat.
Conform fișelor sintetice publicate anterior pe site-ul oficial al FRC (http://www.federatiadeciclism.ro/informare-privind-finantarea-frc-de-catre-ministerul-tineretului-si-sportului-in-2017/) la 26 ianuarie 2017, obligația totală de plată către bugetul statului era de 346,072 lei. În data de 9 martie 2017, aceasta scăzuse la 168,992 de lei. Astfel, această sumă din urmă mai rămăsese de achitat. Fișa sintetică din data de 19 mai 2015 indică o datorie de 2598 de lei, FRC virând în conturile Trezoreriei Statului sumele de 631 și 1967 lei, adică exact totalul datoriei. Sumele s-au compensat astăzi, 25 mai 2017, conform procedurii Agenției Naționale de Administrare Fiscală de încasare a contribuțiilor sociale în data de 25 a fiecărei luni.
Mențiuni privind datoriile achitate și proveniența sumelor necesare stingerii lor:
– Obligația totală de plată reflectă sumele necesare a fi plătite către bugetul de stat aferente contribuțiilor sociale ale angajaților Federației Române de Ciclism. De precizat este că în urma auditului financiar din 2014, s-a constatat că în anii din urmă, nu au fost depuse declarațiile fiscale necesare impunerii. Astfel, cine s-a aflat la conducerea Federației după 2014 a moștenit o datorie enormă.
– Cuantumul datoriei era sensibil mai mic, dacă declarațiile lipsă ar fi fost depuse imediat după încheierea auditului. Acest lucru nu a fost posibil deoarece înregistrarea în instanță a lui Eduard Novak ca președinte al Federației Române de Ciclism a fost constestată de diferite persoane prin avocatul Cătălin Bușescu, care reprezintă părți ca Plugaru Nicolae, ACS Vointa Arad, CS Ciclism Bilal 2000 Constanta etc. Astfel, declarațiile au putut fi depuse abia în decembrie 2015.
– O parte din datoria către bugetul de stat a fost executată silit de către ANAF, care a poprit conturile Federației Române de Ciclism, o măsură legală specifică acetor situații.
– O altă parte a datoriei a fost acoperită din surse proprii, de următoarele persoane fizice, după cum urmează: Horia Alexander Enciu (40.000 lei), Ovidiu Simen (40.000 lei), Eduard Carol Novak (80.000 lei), Karoly Novak (30.000 lei)
– Ultima parte a datoriei a fost acoperită prin sumele obținute din sponsorizări (circa 170.000 de lei). Sponsorii Federației Române de Ciclism vor fi anunțați oficial în proxima conferință de presă.
Astfel, unul din punctele programului de guvernare a actualei conduceri a Federației Române de Ciclism, adică stingerea acestei datorii, a fost îndeplinit. „În primul rând felicit pe toți cei care au contribuit la rezolvarea acestei situații. Financiar, moral, cu munca sau cu orice. Eu zic că am rezolvat o problemă spinoasă și poate nici noi nu am crezut uneori că vom reuși”, spune Eduard Novak, președintele Federației Române de Ciclism.