Guvernul Grindeanu, liber la ordonanțe de urgență
Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada următoarei vacanţe parlamentare, și anume, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2017, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului în procedură de urgență.
Proiectul stabilește abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple, în perioada menționată, pentru domenii precum cel al finanțelor publice și economiei, dezvoltare regională, administrație publică și fonduri europene, sănătate, cercetare, afaceri interne, turism, transporturi, agricultură și dezvoltare rurală, administrarea patrimoniului de stat, dar și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, relatează Romaniatv.net.
În domeniul finanțelor publice și al economiei, sunt vizate rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, modificări ale legislației fiscale, precum și modificări și completări ale reglementărilor actuale privind auditul public intern, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză și acordarea unor facilități pentru persoanele care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În materie de dezvoltare regională, administrație publică și fonduri europene, Executivul are în vedere reglementarea unor programe guvernamentale naționale în construcții și urbanism, educație, infrastructură, domeniul social și reabilitare termică, dar și reglementarea unor măsuri în domeniul administrației publice, finanțelor publice locale, urbanismului, amenajării teritoriului, lucrărilor publice și construcțiilor și cel al fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, Guvernul va fi abilitat să emită ordonanțe simple privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Servicii Electronice și Cloud și pentru asigurarea resurselor umane necesare în administrația centrală pentru pregătirea primului mandat al României la președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019.
În ceea ce privește domeniul sănătății, Executivul își propune modificarea și completarea reglementărilor în vigoare privind reforma acestui domeniu, organizarea și finanțarea rezidențiatului. Alte modificări și completări sunt prevăzute în privința calității apei potabile.
În domeniul afacerilor interne, Guvernul va primi abilitarea de a aduce modificări și completări care privesc circulația pe drumurile publice și exercitarea profesiei de detectiv particular, iar în domeniul turismului vor fi modificări privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România și activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice.
În privința transporturilor, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în următoarea vacanță parlamentară menționează emiterea unor reglementări noi care vizează Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Școala Superioară de Aviație Civilă, aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional București-Otopeni.
În domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, Executivul își propune aprobarea programului de distribuție de fructe, legume, lapte, produse lactate și de panificație în instituțiile de învățământ (”Programul pentru Școli”).