Vasile Dâncu a lansat „Politically Incorrect”

Cartea sociologului Vasile Dâncu „Politically Incorrect” este una dintre cele mai profunde analize ale istoriei noastre recente, a afirmat ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, vineri, la lansarea volumului de la Salonul Internațional de Carte Bookfest.

„Cartea pe care o lansăm astăzi este una dintre cele mai profunde analize ale istoriei noastre recente, dar nu numai, și totodată un generos repertoriu de idei din care orice guvernare cerebrală și responsabilă ar putea extrage un program”, a spus Ionuț Vulpescu, potrivit Agerpres.

Ministrul a precizat că lansarea cărții la scena Arena de la Bookfest nu este o coincidență, deoarece sociologul „este dintre intelectualii care și-au asumat responsabilități publice în ultimii ani”.

„Textul care deschide cartea și cel care o închide sunt textele care dau forță, cele care dau liniile directoare ale acestui volum. Aceste texte le-am citit, cele mai multe în momentul publicării lor în revista ‘Sinteza’. Există în textul introductiv o analogie pe care profesorul Dâncu o face, se cheamă România blocată, țara societății fără însușiri, o analogie cu romanul lui Robert Musil ‘Omul fără însușiri’. Despre Ulrich, personajul lui Musil, nu se poate spune că e un om fără însușiri, lipsit de umanitate, lipsit de convingeri, lipsit de crez, ci un personaj care pare a fi suspendat toate aceste calități într-un gest de revoltă, într-un gest de a fenta, cumva, istoria și viața cu provocările ei. Mai important poate decât titlul volumului, ‘Politically Incorrect’, e subtitlul lui: Scenarii pentru o Românie posibilă, pentru că România, de multe ori, în istorie, asemenea lui Ulrich, personajul lui Musil, pare a fi ieșit, pare a-și fi suspendat calitățile în exerciții de așteptare care nu sunt întotdeauna suport de speranță și de încredere”, a mai spus Vulpescu.

Vulpescu a apreciat că Vasile Dâncu are în cartea lui un scalpel cu două muchii: „una dezgroapă răul pe care-l tot ascundem, cu cealaltă rânduiește cărămizile viziunii unei alte căi”.

Cartea „Politically Incorrect” scrisă de sociologul Vasile Dâncu a fost lansată vineri, la Scena Arena de la Bookfest.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.