Avalanșă de concurenți la Raliul Aradului

Concurenți din patru țări, România, Bulgaria, Turcia și Serbia, vor lua startul în Raliul Aradului, etapa a 3-a a Campionatului Național de Raliuri, care va avea loc în perioada 23 iunie 2017.

Raliul Aradului reprezintă și cea de a doua etapă a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA, informează Agerpres.

Potrivit organizatorilor, Raliul Aradului are o valoare importantă pentru automobilismul românesc, întrucât reprezintă o etapă comună a Trofeului European de Raliuri (FIA — ERT), Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național de Rally 2 și Campionatului Național de Raliuri Istorice.

Startul festiv se va da joi 1 iunie, în fața Primăriei municipiului Arad, începând cu ora 21,00, urmând ca vineri concurenții să ia startul în probele speciale.

Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competiției, sâmbătă 3 iunie, pe podiumul amplasat în fața Primăriei municipiului Arad.

Concurenții sunt așteptați la startul celor nouă probe speciale ale competiției al cărei promotor este Mihai Leu, multiplu campion național și campion mondial la box în anul 1997, dar și campion național de raliuri în anul 2003.

Organizatorii Raliului Aradului, contând ca etapa a III-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop (CNRD) 2017, au dat publicității, duminică, lista de înscrieri pentru această competiție.

Pe lista de start se regăsesc 35 de echipaje. 9 echipaje se vor duela pe probele speciale din jurul Aradului în Campionatul Național de Raliuri 2 (Rally 2), iar în CNRI se regăsește un singur echipaj înscris.

În capul listei piloților deschizători se află Gheorghe Falcă, primarul Aradului, lista fiind continuată de piloții Dan Ovidiu Glăvan, Sorin Mihoc și Andrei Mitrașcă.

În ERT, sunt înscriși piloții Ghiorghi Gheradjiev (Bulgaria), pe Ford Fiesta R2, clasa RC4; Orhan Avcioglu (Turcia) pe Ford Fiesta R5 și Menderes Okur (Turcia) pe Mitsubishi Evo 9, ambii la clasa RC2.

În ERT + CNRD sunt înscrise 19 echipaje, printre piloți fiind Simone Tempestini, pe Citroen DS3R5, Dan Gîrtofan, pe Skoda Fabia R5, Bogdan Marișca, pe Ford Fiesta R5, și Vali Porcișteanu, pe Mitsubishi Evo 9, toți patru la clasa RC2. În CNRD sunt înscrise 16 echipaje, printre piloți fiind Csongor Szabo, pe Suzuki Swift, Andrei Gîrtofan, pe Suzuki Swift, Norbert Maior, pe Dacia Sandero. Aici va concura și Cristiana Oprea (copilot Ioana Stan), pe Dacia Sandero, acesta singurul echipaj feminin înscris în competiție.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.