Mormântul lui Charles de Gaulle, vandalizat!

Mormântul fostului președinte francez Charles de Gaulle, de la Colombey-les-deux-Eglises, în estul Franței, a fost vandalizat sâmbătă după-amiaza, transmit agențiile internaționale de presă.

„Mormântul, filmat în permanență, a fost deteriorat la ora 17,14 de către un singur individ care s-a urcat deasupra și a dat două lovituri puternice de picior în soclul crucii, provocând căderea acesteia. Dar baza mormântului a rămas intactă”, a declarat pentru AFP procurorul Frederic Nahon din Chaumont.

Jandarmeria a confirmat deteriorarea crucii de aproximativ 1 metru și jumătate de deasupra mormântului.

Incidentul s-a produs foarte rapid, „în mai puțin de un minut”, conform procurorului, care precizează că autorul faptei, în vârstă de circa 30 de ani, nu a comis și alte acte similare înainte de a părăsi cimitirul.

„Individul, pe care noi îl căutăm, ar fi acționat singur și nu avea fața acoperită. Nu a avut nicio revendicare, potrivit martorilor, însă se pare că ar fi scuipat pe mormânt”, a adăugat acesta.

Charles de Gaulle a cerut să fie înmormântat, alături de fiica sa, Anne, și soția, Yvonne, în această mică localitate rurală unde deținea o proprietate. Pe mormântul său se poate citi: „Charles de Gaulle 1890-1970”, scrie EFE.

Lider al Rezistenței franceze în cel de-al Doilea Război Mondial, generalul De Gaulle a rămas în istorie și ca fondator al celei de-a V-a Republici, în anul 1958, fiind președintele Republicii Franceze între 1959 și 1969.

El a fost sever criticat la acea vreme de socialiști, care i-au reproșat în special autoritarismul. Moștenirea sa politică a fost revendicată de mulți reprezentanți ai dreptei, inclusiv de fostul președinte Jacques Chirac. Dar și la stânga eșichierului politic francez unii s-au declarat ‘gaulliști’, invocând mai ales susținerea ideilor lui De Gaulle privind apărarea independenței Franței față de marile puteri sau naționalismul său economic.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.