Grindeanu nu este interesat de „Cumințenia Pământului”
Avocatul proprietarilor operei „Cumințenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a afirmat miercuri seară că nu a avut, până în prezent, nicio discuție cu Guvernul Grindeanu în ceea ce privește situația lucrării și o eventuală negociere cu statul român.
El a subliniat că proprietarii doresc „să fie respectată înțelegerea făcută cu Ministerul Culturii, în calitate de reprezentant al Guvernului, în martie 2016, respectiv transferul dreptului de proprietate din patrimoniul actualilor proprietari în patrimoniul Guvernului în schimbul plății prețului negociat și convenit de comun acord de 11 milioane de euro”, în caz contrar existând posibilitatea acționării în judecată a statului român.
„Cu noul guvern nu am avut niciun fel de discuții până-n acest moment. Nu am fost contactați. Singurele ‘replici’, dacă am putea să le spunem așa, au avut loc prin intermediul presei, când fie domnul Dragnea sau domnul Vulpescu mai declarau ceva. Am dat și noi câte o replică”, a declarat Grabowski pentru Agerpres.
Avocatul a fost prezent alături de Dinu Viloiu, fiul Paulei Ionescu, unul dintre coproprietarii lucrării, nepotul inginerului-constructor Gheorghe Romașcu, primul proprietar al sculpturii „Cumințenia Pământului”, critici de artă, artiști, iubitori ai artei lui Brâncuși, la o ediție a Cafenelei critice, dedicată acestei lucrări, manifestare inițiată și moderată de criticul și istoricul literar Ion Bogdan Lefter.
Avocatul a adăugat că „în acest moment negocierile (n.r. — cu statul român) sunt blocate”.
„În acest moment, doamnele proprietare n-au luat o hotărâre definitivă”, a spus Grabowski, menționând că există cel puțin două soluții în acest moment.
Una ar fi organizarea unei licitații, care, spune avocatul, nu ar avea sorți de izbândă, din cauza stadiului procedurii de negociere cu statul român, unde este neclar, din punct de vedere al unui terț, dacă statul o cumpără sau nu.