Turcan, un nou atac la liderii PSD

Președintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat marți că prin prelungirea termenului de depunere a raportului Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009 PSD „menține mascarada” și distrage atenția opiniei publice pe un subiect cu totul fals.

„PSD a mai oferit astăzi niște lovituri de grație la adresa decenței și interesului public. După ce că își sapă propriul Guvern, PSD nu se dezminte nici în Camera Deputaților și Senat. Am constatat cu suprindere că au propus și au și votat prelungirea termenului de depunere a raportului celebrei comisii de anchetă privind rezultatul alegerilor din 2009. Ce înseamnă lucrul acesta? Că vor să mențină mascarada și să mai distragă atenția opiniei publice pe un subiect cu totul și cu totul fals, care nu are nicio relevanță pentru viața cetățeanului de zi cu zi. În plus față de asta, au mai aprobat, tot într-un dispreț total, și decontarea cheltuielilor de transport și de cazare a tuturor celor invitați la această comisie”, a spus Turcan la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că, pe perioada vacanței parlamentare, de câte ori va întâmpina vreo problemă de fond serioasă, PSD va distrage atenția opiniei publice „cu o comisie de anchetă fără niciun sens, pe banii cetățeanului român”.

„Ne întrebăm dacă în campania electorală PSD a spus că o să cheltuiască bani publici pentru a invita la o comisie care satisface obsesiile domnului Dragnea oameni care nu au nicio legătură cu ceea ce îi preocupă cu adevărat pe cetățeni”, a încheiat ea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.