Liberalii pun tunurile pe PSD

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă că PSD distruge predictibilitatea României, arătând că prin OUG 13 și debarcarea propriului Guvern social-democrații au arătat ce pot face.

„Tot ce a construit în plan extern președintele Iohannis este distrus în aceste zile de Liviu Dragnea. PSD distruge orice predictibilitate a țării. Prin OUG 13 și debarcarea propriului Guvern în șase luni de zile, PSD a arătat ce poate să facă pentru România”, a declarat Turcan, miercuri seara, pentru Agerpres.

Ea consideră că iresponsabilitatea guvernează România.

„Problemele pentru PSD au început din momentul în care și-au pus o persoană condamnată președinte de partid, președinte de Cameră și care vrea să controleze personal toate deciziile Guvernului României. Nu sunt alți miniștri decât cei aleși personal de Liviu Dragnea. Cu toate acestea: educație — dezastru, infrastructură — dezastru, economie — dezastru, muncă — dezastru! Nu văd ce le-a lipsit în aceste luni pentru a avea performanță. Dragnea a fost șeful guvernării, nu Grindeanu”, a spus Turcan.

Potrivit liderului PNL, PSD nu mai are niciun fel de autoritate în România.

La rândul său, secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, afirmă că PSD nu merită să guverneze, susținând că acest partid pune România într-o situație „jenantă”.

„Situația în care PSD pune România este jenantă. Nu este o criză politică, pentru că asta ar însemna că cineva poate să ia în serios ce se întâmplă. Este doar un circ politic! Domnul Dragnea, liderul condamnat al PSD, din cauză că nu poate fi premier — pentru că este condamnat — a numit un premier pe care îl dă jos, deoarece nu este suficient de docil față de domnul Dragnea”, a scris Bușoi, miercuri seara, pe Facebook.

În opinia sa, PSD nu merită să guverneze.

„Au câștigat printr-o fraudă uriașă, mințind cu creșterea salariilor — pe care nu au făcut-o — și au transformat guvernarea într-un haos. Este un circ politic! PSD ar trebui schimbat de la guvernare pentru că nu este capabil de responsabilitate”, susține Bușoi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.