Grindeanu face curățenie la Ministerul Dezvoltării
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru că au întârziat programul PNDL 2. Primul-ministru a precizat că Sevil Shaidehh nu mai poate semna nimic, nici prin interpuşi.
PNDL 2 este un program de finanţare a obictivelor de investiţii locale cu bani de la buget alocaţi pe mai multe exerciţii financiare.
Grindeanu a afirmat că a avertizat-o pe ministrul Dezvoltării Regional Sevil Shhaideh de întârzierea la PNDL 2, însă aceasta nu a luat nicio măsură.
„Nu accept ca acest program (PNDL) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shaidehh nu mai poate semna nici dumneai, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL.
El a mai spus că o invită pe Sevil Shhaideh luni la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare.
„Ştiu că este un om care în final va respecta legea”, a spus Grindeanu.