Năstase ar putea fi suspendat din viața sportivă
Ilie Năstase a declarat, marţi, că ITF doreşte suspendarea sa „din viaţa sportivă” şi a precizat că este de acord cu audierea sa publică, aşa cum a cerut Ion Ţiriac.
Ilie Năstase şi-ar dori ca ITF să analizeze cazul său luînd în calcul regulamentul Cupei Federaţiilor.
„Eu am înţeles că vor să mă suspende din viaţa sportivă, dar nu ştiu că am 71 de ani. Ei cred că mai joc încă. Ei sportiv trebuie să mă suspende pe mine, altceva ce pot să-mi facă? Şi trebuie să mă suspende după regulamentul Cupei Federaţiilor, nu după Wimbledon şi Roland Garros şi toate prostiile pe care le-au băgat. Au şi ei un regulament, nu? Şi Cupa Davis are un regulament, fiecare turneu”, a spus Ilie Năstase pentru News.ro.
„Ştiu că Ion Ţiriac a lucrat cu nişte avocaţi. Eu sunt de acord cu audierea publică, deşi nu am fost înştiinţat când ar trebui să aibă loc. Eu nu am ce să ascund, nu s-a văzut? A fost filmat, de ce anume sămi fie frică? Dacă ar vrea să-mi ia viaţa, mi-ar fi frică, de altceva nu îmi este. Eu şi Ion Ţiriac vrem să fie totul transparent, dar ei nu vor asta. Asta e problema. Acum nu ştiu dacă vor accepta, de asta le-a şi trimis scrisorile”, a mai spus Ilie Năstase.
Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Ilie Năstase după comportamentul pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că el nu mai are acces la competiţiile ITF.