Maria Grapini: „Situația din penitenciare nu este cunoscută nici măcar de procurorii de caz!”

Cotidianul online „Cronica Română” publică un amplu interviu cu europarlamentarul Maria Grapini despre situația din penitenciarele din România. Cel mai activ și implicat europarlamentar român, Grapini a dus în ultimele luni, mai ales în PE, o luptă susținută pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare.

De altfel, Grapini a jucat un rol important, miercuri, în votarea de către comisia LIBE -una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European-, a unui raport extrem de important pentru Europa, raport ce vizează sistemele penitenciare și condițiile din închisori. Comisia avusese programată  și o vizită la București, însă, din cauza crizei politice majore, și-a amânat venirea.

Raportul votat miercuri cuprinde, spre mândria României, și amendamentele europarlamentarului PPU-sl Maria Grapini, amendamente în ton cu politica europeană de asigurare a condițiilor decente, dar și de reintegrare a deținuților, după ispășirea pedepselor.

De menționat faptul că Maria Grapini a vizitat recent penitenciarele din Timișoara și Targsor, iar concluziile au fost trimise Ministerului Justiției respectiv ANP.

Raportul Comisiei LIBE insistă pe garantarea, respectarea și protejarea drepturilor fundamentale ale deținuților din UE, în special ale persoanelor vulnerabile, dar și pe adoptarea unor standarde comune minime de detenție în toate statele membre.

“UE are un rol major în ceea ce privește protejarea drepturilor fundamentale ale deținuților și în crearea unui spațiu european de libertate, securitate și justiție. Supra-aglomerarea închisorilor constituie o problemă recurentă în UE, iar violența este adesea legată de depășirea capacității și condițiile precare de detenție. Supra-aglomerarea este foarte răspândită în închisorile europene, îndeosebi în Grecia, Franța, Belgia, Italia, Slovenia, România și are impact în siguranța personalului din penitenciare și a deținuților, dar și în ceea ce privește activitățile propuse, îngrijirea medicală și supravegherea deținuților”, se arată în raport. Raportul solicită statelor membre să elaboreze o cartă europeană a închisorilor, în conformitate cu Recomandarea 1656/2004 a Consiliului Europei.

Extrem de important este faptul că europarlamentarul umanist Maria Grapini și-a adus o contribuție importantă la forma finală, prin 11 amendamente individuale si 44 amendamente comune cu alți colegi, toate votate în comisia de specialitate.

Toate amendamentele  europarlamentarului Grapini au trecut  la vot. Publicarea integrală a acestor amendamente arată, până la urmă, nu numai un volum uriaș de muncă, dar și implicarea totală a unui europarlamentar în rezolvarea unei situații extrem de delicată:

• sublinierea importanței fundamentale a principiului recunoașterii reciproce prevăzut în Tratatul privind Uniunea Europeană;
• recomandă Comisiei supravegherea respectării drepturilor personalului din penitenciare și a deținuților
• solicită statelor membre să aloce resurse adecvate pentru reamenajarea și modernizarea penitenciarelor, în vederea protejării drepturilor deținuților concomitent cu intensificarea programelor educaționale;
• solicită statelor membre să adauge o dimensiune educațională adecvată și mai socială aspectului punitiv al pedepsei
• subliniază necesitatea de programe educaționale și acces la biblioteci, dar și de evenimente culturale precum teatru sau spectacole muzicale în închisori care să asigure o mai bună integrare a deținuților pe piața muncii și care ar contribui la scăderea numărului de recidivări
• recomandă Comisiei să verifice respectarea articolului 3 din CEDO referitor la condițiile de detenție pentru deținuții vulnerabili
• invită statele membre să urmeze recomandările în vigoare privind tratarea deținuților străini, pe baza dreptului acestora de a nu fi discriminați și a drepturilor deținuților;
• invită statele membre să combată fenomenul din ce în ce mai amplu al radicalizării în închisori și îmbunătățirea procedurilor educaționale
• subliniază importanța luării de măsuri pentru combaterea violenței în închisori și acordarea de asistență psihologică
• subliniază faptul că femeile deținute au nevoi specifice și este necesar să aibă acces la servicii și controale medicale adecvate, dar și la măsuri de igienă potrivite; de asemenea, menționează importanța unui cadru de creștere și educație corespunzător pentru copiii deținutelor
• solicită statelor membre să privilegieze politicile menite să asigure reintegrarea deținuților în viața civilă prin programe de formare și reconversie profesională și să instituie politici de urmărire și adaptare a pedepselor.

Un lucru lăudabil este faptul că europarlamentarul Grapini și-a făcut, cu adevărat, temele înaintea votării acestui raport extrem de important, ceea ce arată că, din fericire, există și europarlamentari români care pun mai presus de orice interesul național. Implicarea Mariei Grapini, dorința de a identifica soluțiile cele mai bune de îmbunătățire a condițiilor de penitenciare, nu pot fi decât apreciate în contextul în care în România, de prea mulți ani, factorii decidenți nu sunt (deloc) interesați de soarta celor  mulți, care deși au greșit, merită, din plin, încă o șansă. La respect, la condiții decente de detenție, la o nouă șansă în viață…

Interviul pe care îl publicăm, în continuare, ne-a fost acordat de doamna europarlamentar Maria Grapini, după vizitele de la Penitenciarele din Timișoara și Târgșor, și înaintea importantului vot de miercuri din Comisia LIBE a Parlamentului European.

Doamnă europarlamentar, Maria Grapini, ca și membru al comisiei LIBE ați efectuat două vizite de informare la Penitenciarele Timișoara și Târgșor. Care au fost motivele efectuării acestor vizite și care au fost problemele identificate aici?

Vizitele pe care le-am făcut sâmbătă, la Penitenciarul din Timișoara, și luni, la cel din Târgșor, au fost programate din proprie inițiativă pentru că, săptămâna viitoare, urma o vizită a unei părți din comisia LIBE în România, vizită amânată din cauza crizei politice de la București, pentru a analiza justiția în ansamblu, dar și sistemul penitenciar din România.

În consecință, ca și membru desemnat să vin aici de comisia LIBE a Parlamentului European, am considerat că este corect să vizitez cel puțin două penitenciare și să pot vedea cu ochii mei, cum se spune, care este situația reală din penitenciarele românești. Din nefericire, și în acest domeniu, ca în multe altele, ceea ce preluăm ca informație din presă, de multe ori, nu concordă cu realitatea. Unele informații reprezintă exagerări, altele sunt mascate, ținute sub preș. În urma acestor vizite, pot spune, fără teama de a greși, că avem mari probleme de viziune unitară a modului de administrare a penitenciarelor. Asta în primul rând. În al doilea rând, mi se pare absurd, în secolul în care trăim, să avem încă o situație atât de centralizată din punctul de vedere al deciziei la nivel de management.

Penitenciarele regionale, cele peste 40 de la nivelul întregii țări, ar trebui să aibă mai multă autonomie decizională la nivelul conducerii administrative. Și o să dau un exemplu în acest sens. Dacă, tu, vrei spre exemplu, să faci o reparație la o clădire, la o cameră sau, mai mult, dacă vrei să faci achiziții care durează pe procedură luni de zile și pe care, culmea, le cumperi și mai scump, te lovești de o realitate anormală. Mai mult, penitenciarele au venituri proprii pentru că au deținuți în regim deschis care realizează un venit. Chiar și aceste venituri nu pot fi utilizate decât cu aprobări centralizate, lucruri care se întârzie foarte mult.

Subiectul suprapopulării penitenciarele este unul care a făcut multe valuri în mass-media și nu numai. În urma discuțiilor cu conducerile celor două penitenciare, ați identificat soluții pentru remedierea acestei situații? Cu ce alte probleme se confruntă conducerile penitenciarelor vizitate?

Subiectul suprapopulării penitenciarelor, mult dezbătut în presă, și care a ajuns și în Parlamentul European, nu reprezintă o problemă doar pentru România. Și celelalte state au probleme cu suprapopularea. Am constatat, de altfel, și la Penitenciarul din Timișoara, cât și la cel din Târgșor, că există un număr de deținuți/deținute mai mare decât capacitatea maximă admisă, capacitate calculată la cei 4 m² prevăzuți pentru fiecare deținut potrivit reglementările europene. Pot spune că, în cazul celor două penitenciare vizitate, am găsit multă ordine și curățenie, cu un plus în privința întreținerii clădirilor pentru Penitenciarul din Timișoara. Poate au existat în acest caz mai multe fonduri pentru investiții, poate există și o diferență în actul de management. Clădirile din Penitenciarul din Timișoara sunt amenajate mai primitor.

Am constatat, în urma discuțiilor cu conducerile celor două penitenciare, că au fost ridicate probleme similare. În primul rând, nu există o clasificare a penitenciarelor în funcție de infracțiune. Spre exemplu, la Târgșor, am găsit, în aceeași cameră, deținute cu pedepse de 20-25 de ani, pentru omor, cu deținute care au primit doi-trei ani, pentru infracțiuni precum înșelăciune sau mărturie mincinoasă. Mie mi se pare că este o situație anormală pentru că, până la urmă, poate apărea o traumatizare în cazul celei care stă în aceeași cameră, dacă decizia instanței este definitivă, cu o criminală.

Pe de altă parte, consider că este nedrept să ai parte de același tratament la infracțiuni diferite. Din punctul meu de vedere,  și, de altfel, asta a fost și propunerea primită din partea celor două conduceri, cred că penitenciarele ar trebui să primească o exceptare la legea finanțelor în privința achizițiilor tocmai pentru a grăbi unele lucrări de reparații. Am întâlnit, spre exemplu, la Penitenciarul Târgșor, o situație anormală. Să ai toate materialele disponibile și să nu poți începe investiția decât în anul 2022. Nu este o situație normală. Pentru că așa este planificată. La fel de absurd mi se pare faptul că schimbarea de gresie, spre exemplu, este considerată o investiție și nu o reparație. Aceste reparații sunt extrem de importante. Și mă refer aici la schimbarea paturilor, montarea unor geamuri noi, punerea gresiei. Consider, de asemenea, că nu este de competența administrației fiecărui penitenciar ci ține de Ministerul Justiției care trebuie să elaboreze o strategie centralizată în acest domeniu.

Care sunt soluțiile de rezolvare a acestor probleme? Putem vorbi de un dialog real între conducerile acestor penitenciare și Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv, Ministerul Justiției?

Administrația Națională a Penitenciarelor trebuie să vină, după un dialog cu cei care se confruntă zilnic cu aceste probleme, cu soluții pliate pe realitate.

Cei cu care am discutat au ridicat o altă problemă extrem de importantă. Faptul că, după eliberarea din penitenciar, nu există o soluție în societate și, în consecință, foarte mulți revin în penitenciar. Unele propuneri erau de desființare a cazierului, așa cum există și în alte state membre ale UE, pentru ca persoanele eliberate să nu mai fie stigmatizate. Pentru că, lucrurile sunt simple: când vrei să te angajezi și ai cazier judiciar, există o reticență a angajatorului. Și atunci este evident că, în marea majoritatea cazurilor, angajatorul refuză angajarea, iar cei cărora li se blochează, practic, reintegrarea în societate revin, în urma recidivării unor fapte, în închisoare.

Pe de altă parte, nu  este rezolvată situația în cazul celor care au săvârșit infracțiuni minore și le repetă pentru că nu au soluții de angajare și de obținere, fie și temporar, a unei locuințe sociale. Foarte multe lucruri depind  de  Centru, să spun așa, și aici trebuie găsite soluții cu prioritate. Și mă refer aici la descentralizare deciziei. Am întâlnit cazuri în care directorul general nu poate face management pentru că nu poate nici să premieze, nici să sancționeze personalul cu care lucrează. Situația este, din păcate, similară și în alte instituții ale statului. Personalul trebuie motivat pentru că vorbim în cazul sistemului penitenciar de  un alt regim. Nu este similar în a fi economist într-o bancă cu a fi economist într-un penitenciar. De asemenea, consider că nu este același lucru să fii medic sau asistent medic la un spital sau în penitenciar. Nu există nici acea motivare financiară, până la urmă, nici posibilitatea de a-i selecta pe cei mai buni pentru că ai nevoie.

În urma acestor vizite care au fost lucrurile care v-au surprins cel mai mult?

Ceea ce m-a mirat foarte tare este faptul că mi s-a spus că situația din penitenciare nu este cunoscută nici măcar de procurorii de caz care nu vizitează penitenciarele. Cu atât mai puțin de personalul din Ministerul Justiției. Deci, viața din penitenciare nu este cunoscută de către cei care ar trebuie să aibă acces la toate aceste informații.

În altă ordine de idei, trebuie să se așeze la aceeași masă conducerile celor 44 de penitenciare împreună cu factorii decidenți din ANP și conducerea Ministerului Justiției pentru a fi identificate soluții unitare din punctul de vedere al modului de administrare. Cred că aici nu numai soluția de  a construi noi închisori dar și cea de a întreprinde acțiuni concrete pe partea educațională, nu numai în interiorul penitenciarelor, dar și afară, după eliberare, reprezintă o prioritate. Pe de altă parte, în interior, am văzut lucruri bune din punct de vedere educațional: pe lângă ateliere de lucru, cursuri, bibliotecă, săli de cinematograf, există o educație în penitenciare despre care se vorbește foarte puțin. S-ar putea îmbunătăți cunoașterea acestei situații dar și legătura cu exteriorul. Până la urmă, râmâne o întrebare: ce facem cu aceste persoane, după eliberare, în contextul în care angajații de aici au încercat, după propriile puteri, să le ofere o alternativă acestora? Din păcate, fără soluții concrete, pliate pe realitate, după eliberare, aceste persoane sunt pierdute și, în cele mai multe cazuri, repetă infracțiunea și ajung înapoi în penitenciar.

Suprapopularea, așa cum am spus, nu poate fi  rezolvată doar prin construcția de noi închisori sau doar prin educație, ci și prin alți factori pe care i-am discutat în comisia LIBE a PE și anume faptul că există un exces în privința arestărilor. Arestări care, în opinia mea, ar putea fi evitate, ba mai mult, pedepsele cu închisoarea ar putea fi înlocuite cu pedepse alternative. Pentru că cheltuim sume foarte mari cu fiecare deținut în parte. Am fost surprinsă că avem cazuri în care persoane stau în arest preventiv de trei, patru, cinci ani. Pentru că acest lucru înseamnă, până la urmă, o cheltuială inutilă. Un om arestat trebuie să primească, într-un termen rezonabil, un verdict în privința vinovăției sau nevinovăției lui. Să stai în arest preventiv timp de cinci ani este inadmisibil. Deci, ca o concluzie, putem vorbi de trei factori: educație preventivă înainte de a comite fapta și de a ajunge în închisoare, educația în interiorul penitenciarelor, măsuri alternative nu doar arestarea preventivă care ar trebui, în opinia mea, să cuprindă doar cazurile agravante de tâlhărie, violențe, crimă. Ceilalți pot efectua detenția în regim deschis la domiciliu sau prin alte măsuri alternative. Și nu în ultimul rând, vreau să avertizez în privința abuzului de arestări preventive pentru că aceste persoane stau tot în penitenciar.

Pe de altă parte, este încă nevoie de îmbunătățirea condițiilor de detenție. Trebuie să trecem la un alt sistem și mă refer aici la sistemul de îngrijire personală.

Este prea mult ca o cameră care are 14 deținute și o singură baie să poată avea doar două ore pe zi apă caldă. Dar acest lucru nu ține doar de Administrația Națională a Penitenciarelor ci și de  lipsa libertății în a face investiții. Centrala proprie de la Penitenciarul Târgșor nu permite mai mult și cred că, printr-o schimbare de strategie a Administrației Penitenciarelor la nivel național, s-ar putea îmbunătăți aceste condiții.

Credeți că sunt persoane, mai ales politicieni, care au interesul de a folosi această armă a penitenciarelor de câte ori situația o impune, în interesul lor?

Eu sunt convinsă că da. Este păcat pentru că, până la urmă, la mijloc sunt oameni. Este păcat că unii încearcă să obțină capital politic din acest subiect chiar dacă nu fac nimic pentru îmbunătățirea condițiilor de aici. Unii chiar miniștri ai Justiției ( n.r.-Monica Macovei), care nu au făcut nimic pe perioada mandatului lor. Și spun acest lucru foarte bine documentat. Chiar în urma acestor două vizite, am primit acest feedback. Nu poți să te erijezi în porumbelul păcii și omul care vrea să rezolveze problemele penitenciarelor din România când tu ai fost ministru al Justiției, când oamenii din sistem spun foarte clar că implicarea ta a fost zero, că nu ai dialogat, că nu ai încercat să identifici soluții. Din contră, în urma discuțiilor cu conducerile celor două penitenciare, am aflat că s-au introdus, în acea perioadă, lucruri aberante. Până la urmă cred că trebuie să fim mult mai raționali, mai implicați, mai responsabili și, până la urmă, corecți cu noi înșine. Nu putem să ne luptăm pentru o carieră sau să încercăm să obținem capital politic folosind oamenii.

 Doamnă europarlamentar Maria Grapini vă mulțumesc pentru deschiderea arătată…

Iulian Badea