Prețul energiei va continua să crească
Prețul energiei a rămas la niveluri ridicate în prima jumătate a acestui an, după situația inedită din perioada ianuarie-februarie, și nu sunt semne de ieftinire, a declarat, pentru Agerpres, Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Declarația vine în contextul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat vineri o scumpire de până la 8% pentru energia electrică destinată consumatorilor casnici, de la 1 iulie.
„Creșterea de preț reflectă pe deplin ce s-a întâmplat în piața de energie în acest an. Sunt două elemente, primul: ceea ce s-a întâmplat în ianuarie-februarie, când au fost prețuri cu totul neuzuale, a fost o iarnă secetoasă, cu un consum mărit din cauza temperaturilor foarte mici. Din nefericire, a apărut un al doilea element: aceste prețuri, deși păreau la începutul lunii martie că tind spre calm sau spre normalitate, comparativ cu anii trecuți, nu s-a întâmplat așa. Prețurile au rămas la un nivel relativ mare”, a spus Lungu.
El a arătat că, pe piața spot a bursei de energie, în luna mai prețul a fost cu aproximativ 50% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
„În continuare, nu par a fi elemente care să determine o scădere a prețului. Pesimiștii spun că prețul va crește în continuare, iar optimiștii, că va rămâne așa cum este, dar idei de scădere nu prea apar”, a subliniat Lungu.
Potrivit președintelui AFEER, situația nu este caracteristică doar României, ci întregii regiuni, și este datorată lipsei de resurse de energie ieftină, hidro și eoliană, toate acestea pe un trend de creștere a consumului.