Noi acuzații la adresa lui Trump

Un prestigios ziar american scrie că, în timpul campaniei de anul trecut, fiul cel mare al preşedintelui american s-a întâlnit cu o persoană apropiată Kremlinului, care i-a promis detalii compromiţătoare despre contracandidata tatălui său, Hillary Clinton. Donald Trump junior afirmă că întâlnirea a avut într-adevăr loc, dar că nu a primit informaţiile, care de fapt au fost folosite ca un pretext pentru întrevedere.

The New York Times scrie că reuniunea s-a întâmplat la puţin timp după nominalizarea lui Donald Trump drept candidat republican la prezidenţiale. La întâlnire au mai participat, spun ziariştii americani, încă două personaje cheie: şeful de campanie Paul Manafort şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui şi în continuare unul dintre principalii săi consilieri. Persoana de contact – o anume Natalia Veselnitsakya, avocată apropiată şi Kremlinului, şi unor oameni de afaceri ruşi. Donald Trump Junior recunoaşte că întâlnirea a avut loc – şi că avocata a spus că are cunoscuţi potrivit cărora partidul democrat ar fi fost finanţat şi din Rusia.

Două lucruri se desprind însă: prima, că la cel mai înalt nivel, stafful de campanie al viitorului preşedinte era interesat de orice fel de informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton – fie ele şi din Rusia. A doua, dacă ce susţinea avocata era adevărat, că Rusia nu ar fi fost atât de fidelă candidatului Trump cum se credea.

Cei trei oficiali de campanie au menţionat recent autorităţilor despre întâlnirea avută. Întreaga poveste survine atât în contextul controversei imixtiunii Rusiei în alegeri, cât şi în cel al nepotismului de care este acuzat preşedintele american – după ce la G20, a fost înlocuit temporar de fiica sa, Ivanka. Ea este, alături de soţul său Jared, printre cei mai importanţi sfătuitori ai preşedintelui. La asemenea reuniuni, este obişnuit ca unul dintre membrii delegaţiei să preia câteva momente locul liderului, cât acesta iese din sală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.