Ana Bogdan, în sferturi la Bucharest Open

Ana Bogdan, a cincea jucătoare română ca valoare conform ierarhiei WTA, s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open.

Ana Bogdan, numărul 108 mondial, a eliminat-o cu 6-4, 7-5 pe jucătoarea turcă Cagla Buyukakcay, la capătul a două ore şi 7 minute de joc. În primul set s-a consemnat un singur break, pe care Ana Bogdan l-a reuşit la scorul de 2-2, reuşind apoi să se impună cu 6-4, în 54 de minute. Setul secund a fost mai echilibrat, departajarea la două game-uri făcându-se la scorul de 5-5.

Ana Bogdan este a doua jucătoare calificată în sferturi, după nemţoaica Julia Goerges, care a eliminat-o cu 7-6, 6-3 pe Alexandra Sasnovic. Ana Bogdan va juca în turul următor cu învingătoarea dintre muntenegreana Danka Kovinic şi principala favorită a turneului de la Bucureşti, Anastasia Sevastova.

Marţi, în primul tur, Ana Bogdan o eliminase pe Sorana Cîrstea. Pentru performanţa sa la BRD Bucharest Open, Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA, cu care urcă un loc în ierarhia WTA de pe 108 pe 107.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.