Miriuță, noul principal de la Concordia Chiajna
Vasile Miriuţă, ultima oară la CFR Cluj, a semnat, marţi, un contract valabil un sezon, cu opţiune pe încă unul, cu Concordia Chiajna, rămasă fără antrenor după demisia lui Dan Alexa.
Dan Alexa și-a reziliat, luni, contractul cu Concordia Chiajna. Alături de Dan Alexa, a părăsit echipa și antrenorul secund Costel Ilie.
Plecarea lui Alexa survine după doar o etapă din noul sezon, Concordia fiind învinsă acasă, sâmbătă, de ACS Poli Timișoara cu scorul de 1-0.
Alexa a reușit să o salveze pe Concordia de la retrogradare în sezonul trecut, după o victorie obținută în deplasare în ultima etapă din faza play-out.
Concordia va juca sâmbătă, în deplasare, cu CSU Craiova, în etapa a doua a Ligii I.