Creatorul jocului Balena Albastră, condamnat!

Philipp Budeikin, în vârstă de 22 de ani, cunoscut sub numele de Philipp Lis (Fox), a fost condamnat de un tribunal din Siberia pentru administrarea jocului care a declanşat mai multe sinucideri macabre în rândul adolescenţilor vulnerabili.

Tânărul de 22 de ani Philipp Budeikin, creatorul jocului de sinucidere Balena Albastră, care încuraja tinerii să se sinucidă, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Opinia publică a fost şocată de pedeapsa uşoară primită de acesta într-un proces cu uşile închise  Anterior, Budeikin a fost cercetat pentru presupuse legături cu 16 sinucideri din diferite regiuni ale Rusiei şi s-a constatat că era creierul din spatele fenomenului, informează BM, potrivit Mediafax.

Acuzatul a recunoscut provocarea a 17 decese, cazuri care nu erau incluse în procesul său. Mai mult, Budeikin a declarat că victimele jocului său nu erau mai mult decât „deşeuri biologice”, care erau „fericiţi să moară” şi că „a curăţat societatea”. Ulterior, poliţia a afirmat că în jur de 20 de sinucideri din Rusia au legături cu respectivul caz, dar politicienii şi mass-media au sugerat că cifra se ridică la sute de tentative de suicid. Budeikin nu va fi supus unui regim sever de închisoare şi îşi va executa sentinţa în echivalentul rus al unei închisori deschise.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.