Halep a fost, joi, la Bucharest Open

Simona Halep a asistat, joi, la o parte a meciului Irina Begu – Jaqueline Cristian, de la BRD Bucharest Open, ea declarând că simţea nevoia să vadă un pic de tenis. Sportiva a precizat că decizia de a nu juca la Bucureşti a fost una dificilă, însă uzura ar fi fost prea mare şi avea nevoie de o perioadă de pauză.

„A fost cald, dar plăcut în tribună. Chiar simţeam nevoia să văd un pic de tenis şi de aceea am venit să o văd pe Irina. Eram destul de obosită după toată perioada aceasta în care am câştigat destul de multe meciuri şi am jucat mult şi a fost greu să decid să nu joc, tot timpul mi-a plăcut să joc acasă, însă cred că era nevoie de o pauză mai ales pentru gleznă. Îmi pare rău că nu am putut să joc la Bucureşti, însă a fost greu să vin aici să joc. Era şi zgură, uzură prea mare pentru piciorul meu accidentat pe care l-am avut la Roma, acum sunt mai bine. Însă o să mai trec pe-aici, cred”, a spus Simona Halep.

Sportiva a menţionat că acum se simte bine, după o „vacanţă de odihnă”. „Sunt bine, m-am odihnit, am început deja antrenamentele, sper să fiu şi mai bine atunci când voi pleca. Am avut şi vacanţă de odihnă şi acum am vacanţă cu pregătire. Mereu merg prin ţară când am ocazia. Avem nişte locuri foarte frumoase şi chiar mă bucur că pot să merg să le vizitez”, a afirmat Halep.

Simona Halep a spus că este dornică să joace meciuri şi de aceea a răspuns afirmativ atunci când antrenorul Darren Cahill a întrebat-o dacă vrea să participe la turneul de la Washington. „Împreună cu Darren am decis. M-a întrebat dacă aş vrea să joc şi am spus că da. Sunt deja dornică să joc meciuri”.

Halep a afirmat că pentru a merita să ajungă pe primul loc mondial trebuie să câştige puncte la turneele mari: „Niciodată nu am jucat doar pentru puncte, doar ca să ajung mai sus în clasament. Bineînţeles, va fi un lucru extraordinar dacă voi fi pe locul unu, însă trebuie să câştig punctele la turneele mari şi meciurile importante ca să merit să fiu acolo”.

Întrebată dacă mai este puţin până la locul 1, ea a răspuns: „Puţin, dar mult totodată”.

Simona Halep apreciază calităţile de organizatori ale americanilor atunci când vorbeşte despre turneul US Open. „Americanii întotdeauna au făcut o treabă extraordinară, este un turneu frumos şi foarte mare. Terenurile sunt foarte mari şi mulţi oameni vin să vadă meciurile”.

În ceea ce priveşte deznodământul BDS Bucharest Open, Halep a spus că ar fi „frumos pentru toată lumea”, dacă trofeul va fi câştigat de o româncă. „Sunt multe jucătoare bune: Irina, Carla, Sevastova, mi-e greu să spun cine va câştiga. Ar fi frumos pentru toată lumea dacă va câştiga o româncă”, a precizat ea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.