ANAF, rambursări de aproape un miliard de lei din TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna iulie, TVA în valoare de 934,28 milioane de lei, se arată într-un comunicat.
Conform sursei citate, în cadrul sumei sunt incluse toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 25 mai 2017, cu excepția deconturilor aferente operațiunilor de import, care au fost soluționate până la data selecției.
„Astfel, deconturile cu compensare și restituire se ridică la 815,17 milioane de lei, din care 33,98 milioane de lei se compensează și 781,19 milioane de lei se restituie. De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 77,33 milioane de lei”, conform ANAF.
În ceea ce privește compensarea totală sau parțială se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 781,19 milioane lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe: Tranșa I — 274,2 milioane de lei și Tranșa II — 506,99 milioane de lei, mai spune Agenția.