EximBank, partener pentru dezvoltarea Canah International
EximBank și compania Canah International, unul dintre principalii fabricanți europeni de produse naturale din semințe de cânepă, au încheiat un acord financiar în valoare de un milion de lei ce are ca destinație continuarea investițiilor societății pentru atingerea obiectivelor sale de business.
”Această colaborare este una deosebită din punctul nostru de vedere pentru că avem un partener ce se poate constitui ca veritabil model de antreprenoriat. Un model care demonstrează că ideile bune se pot transforma oricând în afaceri viabile, iar, dacă ai alături și o bancă ce îți înțelege cerințele și se adaptează nevoilor tale, atunci succesul nu va întârzia să apară. Parteneriatul cu Canah International – una dintre companiile autohtone care a reușit să se impună în străinătate – confirmă o dată în plus că EximBank reprezintă o resursă de exploatat pentru firmele românești care sunt în căutarea instrumentelor financiare necesare dezvoltării afacerilor lor atât în țară, cât și în afara granițelor”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Canah International – primul producător de ulei de cânepă din România și singurul procesator integrat și certificat ecologic de semințe de cânepă din Europa, care realizează toate produsele (BIO și convenționale) derivate din aceste semințe – își desfășoară activitatea de producție la Salonta, județul Bihor, fabrica fiind construită în 2007 din fonduri SAPARD. Societatea a investit permanent în modernizare, astfel că, în 2015, compania și-a dublat capacitatea de procesare la 2.000 de tone semințe/an, proiect care, de asemenea, a fost realizat având și suportul EximBank.
Produsele companiei – uleiul de cânepă, capsule cu ulei de cânepă, semințe decorticate și făină de cânepă – sunt livrate în proporție de peste 80% în afara granițelor, în special în țări din Europa de Vest, dar și în SUA, sub marca Canah sau sub marcă privată, restul produselor fiind distribuite pe piața internă.
”Noul proiect de investiții reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea companiei noastre și vizează în principal extinderea capacității de depozitare și achiziția unor echipamente de producție care să ne permită să îmbunătățim calitatea produselor. Ne dorim să continuăm să creștem, să ne diversificăm gama de produse și să ne consolidăm poziția de top pe piața globală pe care activăm. Așadar, pentru noi este important să continuăm investițiile și suntem încântați că am reușit să găsim în EximBank un partener care să susțină demersul nostru”, a spus Dan Lăzărescu, fondatorul și administratorul Canah International.
Despre EximBank
EximBank este o instituţie specializată care se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, care întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală.
Despre Canah International
Canah International este cel de-al treilea business dezvoltat de omul de afaceri Dan Lăzărescu care, în anii ’90, a pus bazele firmei de servicii medicale Rombel Medical (devenită Medicover) și companiei de IT Total Soft. În 2005, antreprenorul a ieșit din toate afacerile și a decis că este momentul momentul începerii unui nou business. Convins de calitățile terapeutice ale semințelor de cânepă – ce acționează pe patru arii: cardiovascular, boli mintale, dermatologie și asupra sistemului imunitar, și analizând mai multe idei și oportunități, s-a concentrat pe nișa procesării semințelor de cânepă. Acest lucru a permis companiei să devină foarte specializată pe fiecare aspect al procesului de producție, de la selecția semințelor de cânepă, depozitarea, procesarea și până la ambalarea lor. Societatea își desfășoară activitatea de producție la Salonta, materia primă necesară fiind asigurată preponderent din import. Canah International produce în principal ulei din semințe de cânepă presat la rece, capsule cu ulei de cânepă, semințe decorticate de cânepă, pudră proteică din seminte de cânepă, făină din semințe de cânepă, fibre din semințe de cânepă, loțiune cu ulei de cânepa pentru o piele sănătoasă și batoane cu semințe de cânepă. Compania, care avea la finele anului trecut 35 de angajați, a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de aproape 24 de milioane de lei, în creștere cu 5% față de anul anterior.