Negoiță vrea să se retragă de la Dinamo
Ionuţ Negoiţă, patronul lui FC Dinamo, a afirmat, luni, după întânirea cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, că situaţia stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare nu s-a deblocat, precizând că în cazul în care arena nu se reconstruieşte nu mai investeşte nimic la gruparea alb-roşie.
„CS Dinamo este proprietatea statului. Este un privat care nu vrea să dea drept statutul să construiască un stadion. Nu am luat legătura cu domnul Nicolae Badea. Mă interesează foarte mult ce se întâmplă cu Stadionul Dinamo. Consider că Dinamo nu poate avea viitor fără a avea casa lui, nu neapărat proprietate, că nu este cazul, la care să plătim chirie cum plătim şi acum, la un stadion din anii ’60. Doamna ministru a fost foarte receptivă şi e foarte interesată să rezolve aceste probleme. Suporterii sunt şi ei interesaţi şi au solicitat şi ei acest lucru. Riscăm să nu se construiască stadion la Dinamo, pentru că cineva are un drept de folosinţă foarte dubios. În condiţiile în care există o plângere penală de peste 30 de zile, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a deblocat situaţia”, a declarat Ionuţ Negoiţă.
„În ceea ce mă priveşte, eu nu mai investesc absolut nimic. Liderii de galerii au rămas în continuare la discuţii, să stabilească întâlniri, pentru că e problema lor. Eu îmi fac treaba mea cu echipa”, a mai spus Ionuţ Negoiţă.
Stadionul Dinamo este unul dintre cele patru stadioane aflate în programul de modernizare în vederea organizării Euro 2020, alături de Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid. Însă pentru reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare este necesară eliberarea de sarcini a terenului pe care se află stadionul.
În baza unui contract de asociere cu clubul sportiv, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie controlată de Nicolae Badea, aflată în insolvenţă, care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să folosească pe perioadă nedeterminată aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.