Ansamblul Calea Eroilor ar putea fi inclus în Patrimoniul UNESCO
Coordonator al dosarului de nominalizare este Barry Gamble, reputat expert internațional în patrimoniu mondial care a contribuit la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a unor situri din Marea Britanie, Polonia și Japonia;
Pentru promovare va fi folosit site-ul brancusi.world și au fost publicate articole în revista de largă circulație internațională World Heritage / Patrimoine Mondial;
Au fost clarificate toate aspectele care au dus la recomandarea de neînscriere din 2015.
Institutul Național al Patrimoniului (INP), Primăria Târgu Jiu și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică (INOE) vor semna un acord de cooperare privind refacerea dosarului de nominalizare pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO a ansamblului monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și monitorizarea permanentă a acestuia. Acordul are ca principale teme sprijinirea reciprocă a celor trei instituții, organizarea în comun de acțiuni de promovare a dosarului în rândul publicului și în mediile științifice (expoziții, publicații, conferințe, colocvii), dar și corelarea și definitivarea proiectelor ce vizează direct ansamblul sau zona sa de protecție.
Prezentarea publică a dosarului de nominalizare
Dosarul de nominalizare a ansamblului va fi prezentat publicului vineri, 28 iulie, începând cu ora 11, la Muzeul Județean Gorj – „Alexandru Ștefulescu”, Târgu Jiu, Str. Geneva nr. 8. Viziunea de revizuire a dosarului și stadiul elaborării acestuia vor fi explicate și ilustrate de echipa INP alcătuită din Ștefan Bâlici – director general INP, Irina Iamandescu – Focal Point național pentru Convenția Patrimoniului Mondial, Iosef Kovacs – Șef Serviciu Patrimoniu Mondial și Barry Gamble – coordonator al dosarului, expert internațional în patrimoniu mondial, cu vastă experiență în scrierea de nominalizări și înscrierea de situri în Lista Patrimoniului Mondial (pentru Marea Britanie, Polonia, Japonia ș.a.) precum și în consultanță de specialitate pe acest subiect.
„Opera lui Brâncuși este bine-cunoscută pe plan internațional prin sculpturile prezente în cele mai renumite muzee ale lumii, pe când lucrările de tip monumental, cum este complexul de la Târgu Jiu, sunt prea puțin cunoscute. Susțin acest demers și cred în succesul lui”, a declarat Ștefan Bâlici, director general al Institutului Național al Patrimoniului.
Dosarul de nominalizare anterior, retras de România în 2015, ca urmare a recomandării de neînscriere venită din partea ICOMOS*, și realizat în limba franceză, a fost tradus integral în limba engleză pentru a permite evaluarea sa de către experți internaționali dintr-o plajă profesională și regională mai largă, majoritar de limbă engleză, mai utilă pentru o evaluare cât mai obiectivă. Redactarea noului Format pentru Lista Indicativă, în conformitate cu cerințele UNESCO a fost definitivată de INP, cu asistența de specialitate a domnului Barry Gamble.
În cadrul aceluiași demers a fost achiziționat domeniul web brancusi.world care urmează să găzduiască site-ul dedicat nominalizării, aflat în construcție, iar ansamblul a fost promovat în revista de largă circulație internațională World Heritage / Patrimoine Mondial, numărul din iulie 2017, ce a fost distribuit la reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia. De asemenea, s-au făcut consultări cu experții Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO și cu ICOMOS Internațional pentru clarificarea aspectelor care au dus la recomandarea de neînscriere din 2015.
Noul termen de înaintare a dosarului este ianuarie 2018
Termenul propus pentru reînaintarea dosarului la Centrul Patrimoniului Mondial al UNESCO, în vederea evaluării este sfârșitul lunii ianuarie 2018, precedat de o depunere preliminară, pentru verificarea conformității, în toamna acestui an.
Ansamblul Monumental Calea Eroilor a fost realizat de Constantin Brâncuși între anii 1937-1938, la inițiativa Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, pentru a comemora eroii români, militari sau civili, care au murit în timpul Marelui Război în apărarea orașului Târgu Jiu. În cadrul ansamblului sunt reluate și interpretate simbolic – de-a lungul unui ax de procesiune ce include Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel – unele dintre motivele prezente în sculptura sa: masa si scaunele, sărutul și coloana fără sfârșit. În rândul sculptorilor moderni, nimeni înaintea lui Brâncuși nu a realizat o fuziune perfectă între cele două domenii – sculptură și arhitectură – și o astfel de revoluție a convențiilor spațiului public prin „includerea” orașului într-un ansamblu comemorativ.
Despre Institutul Național al Patrimoniului (INP )
Institutul Național al Patrimoniului (INP ) este principala instituție publică responsabilă cu gestiunea patrimoniului cultural din România. Institutul coordonează activitatea de protejare, consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, activitatea de gestiune și punere în valoare a patrimoniului cultural mobil, digital, intangibil și imaterial. În domeniul patrimoniului mondial, INP este responsabil de monitorizarea monumentelor și siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și, de asemenea, de elaborarea dosarelor de nominalizare a monumentelor și siturilor României pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial.