Hagi va vinde doi jucători cu cinci milioane de euro

Gică Hagi este gata să realizeze două transferuri foarte avantajoase financiară după disputarea celor două meciuri din turul 3 preliminar al Champions League.

Pe lângă banii care vor veni de la UEFA în cazul în care echipa va ajunge în play-off-ul Ligii și, automat, în grupele Europa League în caz că vor fi eliminați, Hagi va mai încasa 5 milioane de euro din transferurile a doi jucători, după cum scrie gsp.ro. Cei doi fotbalişti sunt Florin Coman și Romario Benzar.

Coman și Viitorul s-au înțeles de o lună cu Benfica, campioana Portugaliei, care e gata să plătească trei milioane de euro. Mai mult, clubul de la malul mării ar urma să mai încaseze bani şi dacă fotbalistul va juca un anumit număr de partide, dar şi dacă va debuta în naţionala României, plus un procent la o eventuală revânzare de la Benfica.

Romario Benzar va pleca şi el de la Viitorul, după „dubla” din Champions League cu APOEL Nicosia. Acesta va lua tot drumul Portugaliei, Sporting Braga urmând să plătească pe el două milioane de euro. Echipa este calificată în turul 3 preliminar al Europa League și l-a urmărit în mai multe meciuri pe mijlocașul de 25 de ani care a debutat și la echipa națională. Și aici vor exista anumite bonusuri pe care campioana le va primi dacă Benzar va bifa niște clauze speciale trecute în contract.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.