Pariul Mirelei Iordan: Consolidarea poziției Pfizer în România!

Share:

În cazul Pfizer România, cifrele vorbesc de la sine. 644 milioane de lei, cifră de afaceri. 68 milioane de lei înapoiați sistemului public de sănătate prin taxa clawback.  60 de milioane lei  investiți în 31 de studii clinice. 1,9 milioane de lei investiți pentru a sprijini comunitatea. 12 milioane de lei investiți în educație medicală pentru 2704 profesioniști medicali și 109 organizații profesionale. Și asta doar în anul 2016.

În același an, Pfizer se poate mândri cu 591 milioane de cutii de medicamente vândute. Cu faptul că 7200 de farmacii au vândut produsele Pfizer și 120 de spitale au colaborat cu Pfizer.

Privind Pfizer România, putem vorbi de investiții semnificative în diferite zone, atât prin modelul de promovare pe care orice companie farmaceutică îl are și anume de susținere prin educația medicală continuă a medicilor, dar și prin alte metode de sponsorizare către spitale, donații și acțiuni caritabile.

Un rol important îl are Divizia de Studii Clinice, care are o tradiție de aproape 20 de ani în România și care, în prezent, colaborează cu peste 30 de centre de studii clinice locale. Cele mai multe sunt în centre universitare, iar investițiile în studii clinice la nivelul anului 2016 sunt de peste 60 milioane de lei.

Din noiembrie 2016, Mirela Iordan este country manager Pfizer România, după o carieră de 15 ani în companie.

Pfizer are o prezență în România de la începuturile industriei farmaceutice.  În România, primele companii producătoare de medicamente au intrat, oficial, ca reprezentanțe, unele sub forma unui parteneriat cu un distribuitor. Prima reprezentanță Pfizer din România s-a deschis în 1992. La momentul respectiv a fost un country manager român, după care compania a avut o serie de country manageri, în special din SUA, cu schimbări la o periodicitate de doi ani.

Pfizer a cunoscut și în România o creștere progresivă de la an la an, în cei 25 de ani de ani trecând prin diferite etape, evident acumulând atât prin creșterea portofoliului, dar și prin dezvoltarea modelului de afaceri din România.

Recent, a avut o nouă extindere a modelului de business în sensul că România a fost selectată pentru a servi ca sediu pentru un hub de servicii logistice dedicat țărilor din Europa.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că un număr de 40 de profesioniști, de specialiști în acest tip de servicii, vor oferi din București, servicii logistice și vor reprezenta o interfață între toate țările europene și cele 16 facilități de producție Pfizer de la nivel mondial. Acest lucru consolidează poziția pe piață a Pfizer, devenind un contributor semnificativ la plata taxelor pentru că acești angajați au contractele de muncă înregistrate în România. Ca o paranteză în acest context, pot spune că Pfizer a fost nominalizată de mai multe ori angajatorul anului, în 2005 fiind angajatorul anului pe toate industriile, iar în ultimii ani fiind “best employer” în mai multe studii independente.

Ținta declarată pentru 2017 și perioada imediat următoare este, potrivit Mirelei Iordan, Country manager Pfizer România, consolidarea poziției Pfizer în România.

“Țara noastră este o piață atractivă, cu o creștere anuală de 3-4%, așa cum spun rapoartele de piață, iar Pfizer are o creștere în linie cu piața. De asemenea, portofoliile se dezvoltă, în special anumite portofolii de produse inovatoare, cum ar fi portofoliul de oncologie, unde există investiții semnificative în cercetare, dezvoltare și lansare de produse noi.

De asemenea, avem un portofoliu care se adresează pacienților cu boli rare, hematologice, de tipul homofiliei, dar și alte patologii extrem de rare ca și prevalență în România. Aceste tratamente necesită o atenție și o colaborare, în special  cu Asociațiile de pacienți, pentru că pacienții respectivi necesită o îngrijire specială și atunci susținem inclusiv servicii de home care, respectiv servicii de îngrijire la domiciliu, pentru că în cele mai multe cazuri vorbim de pacienți imobilizați. Totodată, încercăm să optimizăm un model prin care pacientul să aibă acces la medicamente. Mă refer aici la dorința de a avea prezente produsele noastre la nivelul întregii țări, atât prin distribuitorii parteneri pe care Pfizer îi are în România, dar și prin variante alternative pe care le explorăm, astfel încât să avem o garanție că pacientul român are acces la tratament.

Putem menționa și alte direcții de dezvoltare. În primul rând, ne gândim și la pacienții care nu beneficiază de asigurări de sănătate și care sunt marginalizați de societate. Deja anul trecut, dar și în acest an încercăm să fim partener, printr-un program de donații cu produse Pfizer, al  Fundației de Clinici Sociale Regina Maria, care este singura Fundație care se adresează pacienților care nu beneficiază de asigurări de sănătate”, a precizat Mirela Iordan.

Când în discuție este adusă relația cu instituțiile statului român, Mircea Iordan spune că de partea Pfizer întotdeauna a fost vorba de deschidere, dialogul cu autoritățile fiind unul  bazat pe evidențe, pe date științifice, Pfizer documentându-se cu o foarte mare seriozitate înainte de orice interacțiune. “Acest tip de de dialog reprezintă o prioritate pentru noi prin departamentul de relații guvernamentale. Totodată, avem un grup de colegi care lucrează îndeaproape cu Casa  Națională de Asigurări de Sănătate, pentru a asigura accesul neîntrerupt al pacienților la produse Pfizer aflate în sistemul de compensare sau gratuitate. Atunci când vorbim de tratamente care nu sunt  susținute/compensate de stat, cum ar fi produsul Pfizer ce se adresează prevenirii accidentului vascular cerebral Pfizer încearcă chiar să preia o parte semnificativă din povara financiară a  pacientului.  În același timp, ne adresăm autorităților pentru a susține necesitatea de a oferi acces la acest produs către toți pacienții care au nevoie de el, AVC-ul fiind a doua cauză de mortalitate în România”, mai spune Mirela Iordan.

Cu toate acestea, recunoaște country managerul Pfizer România, deși Pfizer a încercat să aibă un dialog deschis și continuu cu acestea însă, din păcate, schimbările dese de la conducerea Ministerului Sănătății – mă refer la faptul că în ultimul an și jumătate am discutat cu patru miniștrii și sunt aproape 30 în ultimii 27 de ani – au făcut ca acest lucru să fie destul de greu.

“Pe noi ca și producător ne interesează, până la urmă, să avem o acoperire cât mai bună și care să răspundă nevoilor pacienților, la nivelul României”, a adăugat Mirela Iordan.

Dincolo de vorbe rămân, însă, faptele. Iar Pfizer România a demonstrat în toții aceștia că reprezintă un partener deschis și corect al pacientului român și implicit al României.

Iulian Badea

pfizer romania

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.